Ca tot românul care se răzbună pe dictatură inducându-şi ideea de libertate de circulaţie printr-o deplasare estivală cu maşina prin Balcani, am fost şi eu în Arcadia. Când am plecat, am suportat cu mai multă răbdare şiragul de taxe care însoţesc ca nişte lipitori acest drept fundamental: taxă de ecologizare şi taxă de drum - la români, plătite la un ghişeu unic. La bulgari aveam să fac cunoştinţă cu taxa lor de tranzit, de 22 de euro şi cu încă una pentru nu se mai ştie ce. Grecii, mai europeni, nu pretind nici o taxă. La întoarcere, bulgarii mi-au luat alţi 22 de euro, căci tranzitam din nou teritoriul naţional, la intrare, şi alţi vreo zece la ieşire pentru un motiv nu suficient de clar. Le-am plătit, ca toţi ceilalţi, cu gândul că doar peste jumătate de oră aveam să mă aflu din nou în ţară şi voi scăpa de toată această corvoadă, nu doar psihologică. Pentru că, îmi ziceam eu, poţi fi pus să plăteşti dacă vrei să ieşi (aşa făcea şi Ceauşescu, nu?) dar ca să intri în propria-ţi 'casă' nu mi se mai părea normal. Eroare! A fost mai întâi o 'taxă de ecologizare' - dintr-o ţeavă picurau pe maşină câţiva stropi de apă! Apoi o taxă a AND-ului, e drept, mai rezonabilă. Şi când totul părea să ia sfârşit şi în faţa mea se deschidea drumul spre casă, poc! o nouă barieră. 'Taxa de tranzit' - mă anunţă voios junele din cabină. 'Fii serios!' - i-am replicat. 'Ce tranzit? Eu nu mai tranzitez nimic! Mă întorc acasă!' 'Ba să faceţi bine să plătiţi: e taxa de tranzit a judeţului Giurgiu - instituită de Consiliul Judeţean. 10 dolari sau echivalentul. N-o plătiţi, nu treceţi!'

Ce să fac? Am plătit-o. M-am gândit că şi cei care trec prin Mamaia plătesc 'taxa Mazăre'! De ce să nu plătim şi 'Taxa Boiangiu'? Sau 'Taxa Vanghelie' cu care a ameninţat primarul trecătorii constănţeni prin sectorul 5?

'Taxele de tranzit' a României sunt manifestarea cea mai iresponsabilă şi mai hoţească a unui autonomii pricepute aşa cum l-a dus capul pe fiecare, fie el Mazăre, Boiangiu sau Vanghelie. Este modalitatea cea mai la îndemână de a obţine bani pentru care nu transpiră decât mâna care semnează hotărârile. Incapacitatea managerială a administratorilor aleşi duce la un veritabil hătiş de reglementări absurde, al căror prim model îl constituie chiar Guvernul. Şi să nu se mire nimeni dacă în curând vom ajunge să plătim o taxă specială pur şi simplu pentru faptul că avem norocul să trăim într-o ţară guvernată de asemenea specimene.