Judecând lucrurile în termenii pe care ni-i propune situaþia explozivã prin care trecem, am putea spune cã partidul de guvernãmânt este angrenat într-o replicã de pedepsire a PRM-ului, în urma "atacului terorist" de la alegerile din decembrie 2000. Replica se manifestã prin atingerea unor "þinte" - în special parlamentari ai respectivului partid - care sunt scoºi din funcþiune ºi trecuþi în alte formaþiuni. În aceastã operaþiune, PSD se bucurã de sprijinul ºi colaborarea în special a Partidului Umanist ºi a Partidului Socialist al Renaºterii Naþionale (partid întemeiat de un fost peremist - Ion Radu), dar ºi al altor formaþiuni care nu se jeneazã sã preia persoane purtând ºtampila "extremistã" a formaþiunii cu sprijinul cãreia au intrat în Parlament! Migraþia parlamentarã este un fenomen deja familiar românilor ºi el exprimã cât se poate de sugestiv tãria doctrinelor ºi a opiniilor care-i conduc pe politicienii noºtri. De data aceasta, fenomenul are câteva caracteristici care-l individualizeazã. În primul rând, sensul migraþiei este unic: dinspre PRM înspre alte partide. Nici un parlamentar nu a intrat în PRM, venind de la alt partid, cel puþin pânã acum. ªi sunt slabe speranþe ca un astfel de lucru sã se întâmple în continuare. Pentru simplul motiv cã PRM a devenit, în exerciþiul electoral 2000, un partid de conjuncturã. Un partid care n-a fost pregãtit pentru afluxul de voturi ºi nici nu l-a prevãzut. Un partid care ºi-a blindat listele cu "oameni de nãdejde" cel mult pânã la poziþia a doua, în rest completându-le cu persoane de umpluturã sau de pitoresc. Acest lucru a fãcut sã se trezeascã în parlament cu tot felul de figuri pentru care politica rãmâne o necunoscutã, cu oameni cãrora nu le poate satisface apetitul de funcþii ºi privilegii. Cu o concurenþã neloialã pentru "eºalonul" clasic, pus nu rareori în dificultate. În aceste condiþii, desprinderea continuã de aderenþi, mulþi dintre aceºtia ºi sub presiunea exceselor sau incoerenþelor liderului, va conduce în final spre realizarea procentului real al partidului, care niciodatã n-a depãºit 4-5 la sutã. Aceastã dezintegrare peremistã va fi ºi sursa unei alternative reale de stânga la PSD, o alternativã care poate fi acceptatã fãrã riscurile compromiterii internaþionale. De aici pânã la alimentarea, în proporþii decente, a opoziþiei de dreapta nu este decât un pas ºi el se va produce prin noi migraþii spre PD ºi PNL. Timp este, berechet! Pânã în 2004 vom vedea structura parlamentarã cu alþi ochi.