Greva şi protestele studenţilor constituie cel mai sugestiv dintre paradoxurile guvernării actuale. „Regimul Constantinescu" şi-a început călătoria spre putere în balconul Universităţii. Tot din balconul Universităţii a fost salutată triumfal schimbarea din noaptea de noiembrie, care părea să vestească zori noi pentru speranţa ce încă nu-şidăduse ultima suflare.În semn de preţuire pentru suflul pe care-1 oferise campaniei electorale susţinerea studenţească. Contractul cu România a pus la loc de cinste rezolvarea problemei căminelor studenţeşti,dând asigurări că acest punct putea fi bifat în mai puţin de un an.

Au trecut trei ani şi situaţia studenţimii este considerabil mai grea. Ea vine, bineînţeles, şi pe fondul înrăutăţirii situaţiei generale, dar„tineretul studios" îşi ia partea în calitatea sa de categorie neprivilegiată. O guvernare ce are lacârmă o droaie de cadre didactice, între care un fost rector – ca preşedinte şi un şef de catedră – capremier (ca să nu-i mai punem la socoteală pe ceilalţi dascăli pripăşiţi prin posturi de conducere), nu reuşeşte să facă practic nimic pentru cei cărora le este sortită ştafeta administrării şi redresării acestei ţări.Chestiunea nu se pune în termenii imediaţi, ai unor fonduri care nu se pot scoate din piatră seacă.Chestiunea se pune în parametrii specifici actului educativ:ce semeni azi, ca să culegi mâine? Or, de trei ani, nu se seamănă decât gâlceava sterilă, incompetenţă managerială, sete de căpătuială şi indiferenţă faţă de oameni şi faţă de nevoile lor.Este o lecţie cuprinzătoare,cu un bogat material ajutător, pe care dascălii de la Cotroceni şiVictoria le-o oferă celor de la care aşteaptă răspunsuri la întrebările pe care ei nu sunt în stare să le pună corect.