Deºi se ºtia cã electoratul român este grav atins de apatie, încã de la precedentul scrutin local, când, de pildã, Traian Bãsescu a fost ales primar doar de 18% dintre bucureºteni, organizatorii Referendumului au sperat într-un miracol ce era cât pe ce sã nu se producã. Cu doar douã ore înainte de închiderea secþiilor de votare, procentul prezenþei la vot se învârtea în jurul unui ameninþãtor 40%! Nici cei mai optimiºti dintre organizatori nu cred cã mai sperau în ceea ce s-a întâmplat pânã la urmã (refuz sã cred alegaþiile legate furt sau, mai precis, de proporþiile acestuia). Înclin sincer sã cred cã a fost, mai degrabã, efectul sincerei îngrijorãri a unei pãrþi a populaþiei care încã îºi mai asumã o anumitã responsabilitate faþã de prezent, chiar dacã acesta nu i-a oferit suficiente motive de încredere. S-a brodat mult pe marginea "procentului european" ºi a faptului cã la majoritatea referendumurilor, participarea se învârte în jurul minimumului necesar. Procentul românesc nu are, însã, nimic de-a face cu cel european. În timp ce în statele dezvoltate se poate vorbi despre un anumit dezinteres ca o consecinþã a bunãstãrii ºi a lipsei de motivaþie, la noi el este, în mod clar, determinat de o stare cvasigeneralã de lehamite ºi de neîncredere în instrumentele democratice. Adãugaþi la aceasta insuficienta capacitate a organizatorilor de a scoate în evidenþã miza realã a acestui vot ºi veþi avea cea mai bunã explicaþie a rezultatelor. Revizuirea modului de desfãºurare a Referendumului este, în aceastã situaþie, un paleativ. Nu rezolvã mare lucru, nici eliminarea baremului ºi nici introducerea unor elemente de obligativitate. Singurul lucru care ar putea revigora apetitul românilor de a spune "da" sau "nu" în problemele legate de propria lor existenþã este sentimentul cã ceva se miºcã, ceva se întâmplã, ºi cã acest ceva derivã direct din nevoile ºi aspiraþiile lor. Altminteri, revizuirea Referendumului, ca ºi aceea a Constituþiei, va fi un gest de orgoliu al unei clase politice în crizã de credibilitate. |