Întâmplarea face ca, în 1990, în urmă cu 14 ani, tot pe la sfârşit de august şi început de septembrie, dl Iliescu, aflat la primul său mandat, să fi efectuat prima sa vizită oficială în Iugoslavia. Răsfoind ziarele de atunci am găsit relatări în care preşedintele român vorbea despre plusul de experienţă al iugoslavilor în materie de democraţie şi economie de piaţă şi despre modul în care aceasta le-ar putea fi folositoare românilor.Iugoslavia a avut, în fostul lagăr comunist, o poziţie aparte. Sub Tito ea a efectuat un experiment în care a încercat să îmbine ideologia de stânga cu principiile autoconducerii economice şi ale profitului. Milioane de iugoslavi au primit dreptul de a lucra în străinătate, de unde s-au întors cu bani şi cu cunoştinţe utile în materie de demararea unor afaceri. Deşi economia iugoslavă a continuat să fie majoritar în posesia statului, anumite sectoare - în special comerţul şi serviciile - au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în sistem privat.Ce s-a ales din această experienţă după conflictele devastatoare care au dus la dezmembrarea Federaţiei?Este suficient să arunci o privire spre oamenii şi spre vitrinele Belgradului de astăzi ca să constaţi că nimic din ceea ce reprezenta bunăstarea şi plăcerea de a trăi, în urmă cu un deceniu şi ceva, nu a mai rămas. Cea mai elocventă caracterizare a acestei stări de spirit o reprezintă prezenţa, în centrul capitalei, a scheletelor contorsionate a ceea ce înainte de bombardamentele NATO din 1999, fuseseră Ministerul Apărării şi Marele Stat Major al armatei iugoslave...Vizita scurtă efectuată luni de pre şedintele Iliescu a purtat amprenta actualelor stări de lucruri. Preşedintele a avut cinci întâlniri, cinci discuţii, cinci declaraţii comune, cu preşedintele Uniunii şi cu cei ai celor două republici, şi cu premierii aferenţi. O structură stufoasă şi plină de contradicţii interne, la a căror netezire, după ultimele alegeri, dl Iliescu a avut o contribuţie pe care liderii de la Belgrad şi Podgorica o recunosc şi o apreciază. România a venit de data aceasta în capitala de pe Dunărea încă blocată, la cinci ani de la bombardamente, pentru a le spune sârbilor şi muntenegrenilor că este gata să-i ajute în demersurile lor de a-şi normaliza situaţia şi de a accede în cele mai importante instituţii continentale şi intercontinentale, în care România este deja parte. A venit, de data aceasta, ca un frate mai mare, atent la nevoile celui mai mic, aflat în dificultate, pentru a-i oferi cuvenita mână de ajutor, în virtutea unor relaţii care, indiferent de cursul evenimentelor istorice, au rămas întotdeauna cordiale.