Ceea ce se întâmplã acum în mass media se va repeta, pânã la generalizare, în viitorul apropiat, în mai toate domeniile în care interesul investitorilor strãini este real ºi vizeazã acapararea pieþei româneºti. Evoluþia, de-a lungul ultimilor 15 ani, a pieþei de televiziune a fost atipicã. Iniþiativei private i-au trebuit vreo patru ani ca sã se dumireascã cum stau lucrurile ºi sã încerce sã atace monopolul televiziunii publice. A existat experimentul SOTI - naiv ºi lipsit de profesionalism - din care au evoluat, ulterior, mai multe direcþii. Prima 'sfidare' a fost aceea a 'canalului 38' pe care Adrian Sârbu a fãcut exerciþii 'la perete' pânã când i-a prins pe americanii lui Lauder ºi i-a convins sã bage bani suficienþi pentru un debut exploziv. În aceeaºi perioadã a erupt pe piaþã Tele 7abc, susþinutã de Marcel Avram, cu echipamente la mâna a doua ºi cu oamenii din televiziunea publicã, de mâna întâia. În competiþie s-a înscris, discret la început ºi Antena 1, a lui Voiculescu, cu un proiect care nu dorea sã rupã gura lumii. Deloc întâmplãtor, toate cele trei canale au avut ca azimut anul electoral 2006 ºi posibila reîmpãrþire a bugetelor de publicitate. Principalul furnizor de resurse umane - profesionale a fost televiziunea publicã. Cea care a cunoscut la vremea respectivã cea mai rapidã deteriorare. Pe seama ei au progresat, pe rând, PRO TV ºi Tele7, înscrise într-o competiþie acerbã în care avea sã intervinã, neaºteptat, Antena 1, cea care în campania electoralã din '96 a reuºit un salt spectaculos de audienþã. Tele7 a intrat în vrie, dupã arestarea lui Marcel Avram în Germania, târându-se cu dificultate spre gongul final pe care i l-a sunat Florin Cãlinescu, înregistrând cel mai rãsunãtor dintre eºecurile sale, în serie, dupã despãrþirea de PRO TV. A apãrut în scenã PRIMA TV, cu bani suedezi, dar pentru o lungã perioadã întâietatea ºi-au disputat-o (ºi ºi-o mai disputã) PRO TV ºi ANTENA 1. O oarecare revigoarea a postului public a fost adusã de mandatul lui Valentin Nicolau, insuficientã însã pentru a face faþã asaltului conjugat al noilor posturi, rãsãrite ca ciupercile înainte de ploaia electoralã. Cred cã la aceastã orã, România este una dintre þãrile fruntaºe ca numãr de canale TV locale pe cap de locuitor, într-o þarã mai cablatã decât multe dintre cele occidentale. Ultimul venit pe piaþã este Kanal D. Un post turcesc care a aplicat o reþetã de forþã: a cules de peste tot, tot ce s-a putut ca vârfuri de audienþã. Ultima loviturã a dat-o prin achiziþionarea, înainte de a intra în emisie, a transmisiunilor fotbalistice. Este o reþetã care - cu costurile corespunzãtoare - presupune ºi o rapidã intrare în competiþia pentru audienþã ºi, implicit, pentru o felie cât mai consistentã din 'tortul' de publicitate. Faptul cã n-a mai fost testatã pânã acum poate sã ridice semne de întrebare asupra valabilitãþii ei. Rãmâne însã, cum spuneam, un reper, pentru ceea ce va sã se întâmple pe piaþa româneascã de acum înainte, când astfel de tãvãluguri financiare vor pregãti terenul pentru noii veniþi.