Se pare cã nu învãþãm nimic din lecþiile pe care ni le oferã viaþa. Iar unele manifestãri la vârf ne dau senzaþia cã politicienii noºtri trãiesc pe planete diferite, în realitãþi diferite.
Vara trecutã, parlamentari de toate culorile ºi-au dat mâna într-un elan populist major ºi au votat – în unanimitate! – majorarea lefurilor dascãlilor cu 50%. Votul a devenit lege, iar legea a fost validatã de preºedintele Bãsescu, care iniþial se opusese, considerând cã nu existã resursele financiare necesare (deºi, dupã opinia lui Tãriceanu, economia „duduia” de mama focului). Se profilau, însã, la orizont, alegerile, ºi cu toate rezervele, preºedintele a considerat cã nu dã bine la electorat sã se punã de-a curmeziºul. Ce-a urmat?
Bucuria dascãlilor n-a þinut mult! Doar pânã la alcãtuirea bugetului când s-a vãzut cã Guvernul nu are de unde sã facã majorarea. Legea e lege însã, ºi profesorii au protestat îndelung, fãcând ºi niscai greve. Degeaba. Criza a dat totul peste cap ºi dascãlii au rãmas cu buzele umflate. Iar pentru nerespectarea legii n-a dat nimeni socoteaã, deºi chestia era penalã!
Acum, într-o situaþie diferitã – nu numai cã economia nu duduie, dar dã ºi semne de colaps –parlamentarii dau dovadã de aceeaºi lipsã de discernãmânt. Mânaþi de acelaºi elan populist, necugetat s-au gândit sã facã niscai fapte bune ºi au votat majorarea punctului de pensie ºi reducerea contribuþiei la asigurãrile sociale – mãsuri care n-ar face altceva, acum, decât sã vlãguiascã un buget ºi aºa destul de costeliv. Gestul aleºilor este iresponsabil, atâta timp cât se fluturã pe la nasul oamenilor necãjiþi o speranþã iluzorie, cu ºanse extrem de reduse de a putea fi aplicatã. Parlamentarii s-au întrecut în amendamente fanteziste, nimeni nu a venit cu soluþii realiste, viabile, pentru stimularea mecanismelor care produc bani pentru taxele ºi impozitele din care se alimenteazã bugetul.
Vlãdescu anunþã cã-ºi dã demisia. Ei bine, demisia sa nu va face gaurã în cer. Cel mult îl va lãsa pe Gheorghe sã rãtãceascã ºi prin acest minister, ca prin Panama. Oricare altul, în locul lui Vlãdescu, va fi confruntat cu aceeaºi lipsã de soluþii. ªi cu aceeaºi dilemã: resemnarea sau demisia.