Cu aproape 30 de luni de funcþionare în aceeaºi formulã 'la vârf', Guvernul Nãstase se înscrie deja ca cel mai longeviv dintre cele care s-au aflat în funcþie din 27 decembrie 1989 încoace. A bãtut ºi guvernul Vãcãroiu, care a procedat la primele remanieri dupã aproape 20 de luni de funcþionare, guvern recunoscut ca fiind cel mai aºezat de pânã acum. Performanþa 'echipei Nãstase' este cu atât mai remarcabilã cu cât presa i-a cântat cele mai numeroase prohoduri, încã din primul an, iar unul dintre cele mai fierbinþi subiecte cu care aceasta s-a delectat a fost acela al remanierilor, parþiale sau totale. Ideea a fost adusã în discuþie chiar de cãtre premierul Nãstase care, în disputele sale publice cu preºedintele Iliescu, din toamna-iarna lui 2002, a pendulat între remanierea parþialã ºi cea 'totalã', taxatã în final de la Cotroceni cu un 'n-are decât!' care a curmat discuþia. Pânã sã transpire amãnuntele sesiunii de duminicã de la Snagov, chiar negate vehement de cãtre reprezentanþii PSD, se instalase o perioadã de calm, în care miniºtrii ºi-au vãzut de treabã, fãrã a mai avea deasupra capului 'sabia lui Damocles'. Dar speculaþiile din interior au agitat din nou spiritele. Cu sau fãrã confirmãri la vârf, remanierea este din nou de actualitate. Fie în iunie, fie în septembrie, vom avea o nouã formulã de Executiv. Sub semnul întrebãrii rãmâne doar amploarea acesteia. O remaniere 'durã' l-ar ajuta pe premierul Nãstase sã scape de câþiva dintre oamenii din prima linie, asupra cãrora planaserã suspiciuni de corupþie imposibil de dovedit, dar reclamate tot mai insistent de cãtre oficialii europeni ºi americani. Una 'cosmeticã' n-ar face decât sã acorde formula executivului românesc cu cele din statele europene, comasând unele ministere ºi redistribuind mulþimea de agenþii ºi de autoritãþi care a înflorit în jurul Guvernului. Singura problemã þine de hotãrârea cu care premierul este dispus sã se despartã de unii tovarãºi de drum care, vorba lui ªtireanu, formeazã 'treptele de combustie' ale navetei guvernamentale, aflatã în situaþia de a constata, cu tot mai multã acurateþe cã, vorba aceluiaºi comentator, regulile 'plutirii' sunt altele decât cele ale 'decolãrii'. |