Anul 2005 a Însemnat pentru primul preºedinte-jucãtor din istoria modernã a României testul esenÞial al relaÞiei sale cu celelalte puteri.RelaÞia cu Executivul a fost, poate, cea mai nãbãdãioasã. A Început cu declaraÞii de iubire totalã ºi cu sacrificii demne de un nou Meºter Manole (a renunÞat la Blaga, pe care abia-l alesese consilier ºi le-a 'donat' pe Cristina Pârvulescu ºi Sulfina Barbu, douã dintre fruntaºele 'batalionului portocaliu' de femei) pentru a ajunge la un conflict deschis cu premierul, În urma refuzului acestuia de a demisiona. Odatã cu ratarea ºansei anticipatelor, Bãsescu s-a Împãcat cu ideea ºi, În final, a decretat cã Guvernul ar fi 'cel mai tare' de dupã RevoluÞie, anul sfârºindu-se cu clasicele pupãturi În PiaÞa EndependenÞei.RelaÞia cu Parlamentul s-a Înscris În parametrii neconstituÞionali ai favorizãrii evidente a formaÞiunilor care l-au propulsat la putere ºi prin atacuri continue ºi directe la adresa foºtilor adversari. Nici membrii minoritari ai AlianÞei nu s-au bucurat de un tratament mai bun, chiar dacã maghiarii nu au fost gratulaÞi cu epitetele adresate umaniºtilor-conservatori. Ca preºedinte al Þãrii, Bãsescu a continuat sã fie preºedinte al democraÞilor ºi al unei aripi democrate a liberarilor, pe fondul refuzului majoritãÞii acestora din urmã de a urma neabãtut indicaÞiile prezidenÞiale. Pe scurt, o relaÞie tensionatã ºi incoerentã prin jocul dublu fãcut În momentul În care decizia CurÞii ConstituÞionale În problema ºefilor Camerelor a devenit previzibilã.RelaÞia cu JustiÞia a fost, poate, cea mai acutã. Bãsescu a vãzut În Întregul sistem juridic piedica majorã a atingerii obiectivelor sale electorale. N-a Întârziat sã Îi catalogheze pe magistraÞi drept dinozauri sau sã-i acuze de servilism faÞã de fosta putere. Singura ocazie În care a avut cuvinte de laudã pentru magistraÞi a fost atunci când au Închis dosarul 'Flota' ºi când au pus NUP pe dosarul casei din Mihãileanu.RelaÞia cu presa a fost singura În care a dovedit consecvenÞã. Dupã ce a tãiat publicitatea guvernamentalã ºi i-a alungat pe ziariºti din avionul prezidenÞial, a rãspuns punctual fiecãrei critici, catalogând-o drept diversiune Îndreptatã Împotriva sa de cãtre adversarii politici. N-a rãmas dator cu epitetele, a acuzat la rândul sãu fãrã prea multe probe, iar zelul manifestat În rezolvarea crizei ostaticilor n-a exprimat simpatia sa pentru branºã, dorindu-se mai degrabã o revanºã asupra acesteia.Mai mult decât pentru oricare dintre predecesorii sãi, pentru Traian Bãsescu presa se Împarte În douã: cea 'ticãloºitã', subvenÞionatã de PSD sau de alte 'cercuri de interese' obscure, ºi cea 'portocalie', care-i cântã În strunã cu profesionalism ºi cu onestitate. Cale de mijloc nu este pentru un preºedinte care nu e capabil sã perceapã nuanÞele.Ar mai fi, desigur, relaÞia cu puterea... prezidenÞialã. Adicã cu el Însuºi. Este cea mai nonconformistã dintre toate, Traian Bãsescu dovedind cu prisosinÞã cã nu se simte În largul sãu În haina tradiÞionalã, croitã de ConstituÞie ºi cã n-are nici o reÞinere În a cãlca protocolul ºi tradiÞiile pentru a impune un alt tip de lider. Nu neapãrat unul mai bun...