Anul 2005 a însemnat pentru primul președinte-jucător din istoria modernă a României testul esențial al relației sale cu celelalte puteri.Relația cu Executivul a fost, poate, cea mai năbădăioasă. A început cu declarații de iubire totală și cu sacrificii demne de un nou Meșter Manole (a renunțat la Blaga, pe care abia-l alesese consilier și le-a 'donat' pe Cristina Pârvulescu și Sulfina Barbu, două dintre fruntașele 'batalionului portocaliu' de femei) pentru a ajunge la un conflict deschis cu premierul, în urma refuzului acestuia de a demisiona. Odată cu ratarea șansei anticipatelor, Băsescu s-a împăcat cu ideea și, în final, a decretat că Guvernul ar fi 'cel mai tare' de după Revoluție, anul sfârșindu-se cu clasicele pupături în Piața Endependenței.Relația cu Parlamentul s-a înscris în parametrii neconstituționali ai favorizării evidente a formațiunilor care l-au propulsat la putere și prin atacuri continue și directe la adresa foștilor adversari. Nici membrii minoritari ai Alianței nu s-au bucurat de un tratament mai bun, chiar dacă maghiarii nu au fost gratulați cu epitetele adresate umaniștilor-conservatori. Ca președinte al țării, Băsescu a continuat să fie președinte al democraților și al unei aripi democrate a liberarilor, pe fondul refuzului majorității acestora din urmă de a urma neabătut indicațiile prezidențiale. Pe scurt, o relație tensionată și incoerentă prin jocul dublu făcut în momentul în care decizia Curții Constituționale în problema șefilor Camerelor a devenit previzibilă.Relația cu Justiția a fost, poate, cea mai acută. Băsescu a văzut în întregul sistem juridic piedica majoră a atingerii obiectivelor sale electorale. N-a întârziat să îi catalogheze pe magistrați drept dinozauri sau să-i acuze de servilism față de fosta putere. Singura ocazie în care a avut cuvinte de laudă pentru magistrați a fost atunci când au închis dosarul 'Flota' și când au pus NUP pe dosarul casei din Mihăileanu.Relația cu presa a fost singura în care a dovedit consecvență. După ce a tăiat publicitatea guvernamentală și i-a alungat pe ziariști din avionul prezidențial, a răspuns punctual fiecărei critici, catalogând-o drept diversiune îndreptată împotriva sa de către adversarii politici. N-a rămas dator cu epitetele, a acuzat la rândul său fără prea multe probe, iar zelul manifestat în rezolvarea crizei ostaticilor n-a exprimat simpatia sa pentru branșă, dorindu-se mai degrabă o revanșă asupra acesteia.Mai mult decât pentru oricare dintre predecesorii săi, pentru Traian Băsescu presa se împarte în două: cea 'ticăloșită', subvenționată de PSD sau de alte 'cercuri de interese' obscure, și cea 'portocalie', care-i cântă în strună cu profesionalism și cu onestitate. Cale de mijloc nu este pentru un președinte care nu e capabil să perceapă nuanțele.Ar mai fi, desigur, relația cu puterea... prezidențială. Adică cu el însuși. Este cea mai nonconformistă dintre toate, Traian Băsescu dovedind cu prisosință că nu se simte în largul său în haina tradițională, croită de Constituție și că n-are nici o reținere în a călca protocolul și tradițiile pentru a impune un alt tip de lider. Nu neapărat unul mai bun...
|