Se vor împlini, iatã, zece ani de când spinoasa chestiune a regalitãþii încinge spirite ºi genereazã conflicte majore într-o societate rãmasã, parcã, pe baricadele luptei de clasã.Faptul cã nici de data aceasta-mã refer la sãrbãtorirea Zilei Naþionale – nu s-a ajuns la o soluþie rezonabilã, în ciuda faptului cã majoritatea aflatã la putere avea datoria moralã sã o facã, spune multe despre incapacitatea clasei noastre politice de a se desprinde de prejudecãþi ºi de interesele de conjuncturã.ÃŽn toatã aceastã poveste, fostul suveran are o singurã vinã - dacã putem spune aºa: de a se fi lãsat mult prea des manipulat de cei ce doreau sã câºtige trese politice pe seama noþiunii de regalitate.
Cred cã primul lucru care ar fi trebuit sã fie reglat – ºi era de datoria reprezentanþilor noului regim instalat la Bucureºti, dupã decembrie1989, s-o facã – este sã restabileascã locul istoric pe care-1 ocupã de drept Casa Regalã. Mai bine de opt decenii, la cârma României s-au aflat descendenþii familiei de Hohenzollern. Sub ei, România a parcurs un drum lung ºi sinuos, de la condiþia de teritoriu supus ÃŽnaltei Porþi, la aceea de naþiune europeanã modernã.Istoriografia comunistã a încercat sã ignore ºi sã muºamalizeze acest rol, punând accentul pe episoadele regretabile ale vieþii de familie.Autoritãþile de dupã '89 nu numai cã nu au fãcut eventualele reparaþii,dar chiar au intrat într-un conflict deschis, soldat cu scene ºi întâmplãri ce aveau sã ne confere o imagine de neinvidiat: refuzuri ale intrãrii în þarã, urmãriri pe autostradã, expedieri – pachet, etc.
Manevrat cu grijã în campania electoralã din '96,stindardul monarhismului a fost abandonat în debaralele Cotrocenilor. ªi, odatã cu el, au avut aceeaºi soartã ºi mãsurile de necesarã restituire moralã care ar fi trebuit sã însoþeascã trecerea prin istorie a familiei de laVersoix.O istorie în care penultima zi naþionalã din acest secol ar fi trebuit-ºi ar fi putut – sã fie o etapã.