Aruncat - cam cu prea multă ușurință - de către Năstase în groapa cu lei a 'localelor', fostul ministru de Interne, Ioan Rus se înscrie în galeria marilor perdanți al trecutului an electoral. Nu a pierdut doar primăria Clujului, ci și consiliul județean, rezultatul de la alegerile parlamentare fiind pe măsura performanțelor anterioare: doi deputați și un senator, nici unul dintre aceștia fiind Ioan Rus.Fostul ministru și-a păstrat independența, nemairiscând să piardă încă o dată. Eșecul este molipsitor și greu de suportat. A preferat să rămână o voce singulară în eșalonul de sus al partidului (eșalon serios bulversat de mișcările haotice de cadre efectuate de președintele partidului în răgazul confuz dintre locale și generale) chiar dacă autoritatea sa a fost pusă serios la îndoială de performanța electorală.La recenta reuniune a reprezentanților ardeleni și bănățeni ai partidului (structurarea partidului pe zone fiind o mai veche idee a sa), Ioan Rus s-a alăturat corului de critici ce se face auzit în ultima vreme la adresa fondatorului partidului, în special după neinspirata sa decizie de grațiere a lui Cozma. Ar fi însă o eroare să îl pui pe Rus în aceași oală cu Tănăsescu, Dan Ioan Popescu sau Oprișan. Aceștia fac parte din categria celor care s-au considerat în pericol prin revenirea lui Iliescu la partid, care ar fi trebuit să-și concretizeze într-un fel opiniile critice emise la adresa baronilor și a capitalismului de cumetrie practicat de către unii din membrii de bază. Rus nu se numără nici printre baroni (chiar dacă are o stare materială confortabilă) și nici printre capitaliștii de cumetrie. Face, însă, parte din 'eșalonul doi' al nomeclaturiștilor, vizat în declarațiile lui Gușă. Spre deosebire de ceilalți, Rus nu s-a sfiit să-și critice șefii (inclusiv pe Năstase) și atunci când perspectivele erau mai roze decât s-a dovedit, el manifestându-se, în cadrul 'aripii Năstase', ca unul dintre cei mai acerbi adversari ai imixtiunilor prezidențiale în politica și practica Executivului. Căpos și greu de manipulat, Rus a fost și va fi o piedică în calea jocurilor și a scenariilor de tot felul care se pun acum la temelia viitorului PSD. N-aș baga mâna în foc că viziunea sa în materie de reformă e cea de care are nevoie partidul lui Iliescu - cu sau fără Iliescu -, dar în mod cert deschiderea spre dezbatere este un lucru bun. În lipsă de altele. |