Am spus-o ºi cu un alt prilej: dintre toate ramurile Justiþiei cea mai nereformatã rãmâne Parchetul, Procuratura. Aici se vãd cel mai bine marker-ii de tip totalitar care îi identificã codul genetic. Nu DNA. Ci ADN.
Deunãzi a fãcut vâlvã decizia CSM-ului de a da undã verde solicitãrii de arestare a judecãtorului Costiniu. Este una fãrã precedent ºi se datoreazã – la fel ca ºi în cazul ºoferului deberdeu din Craiova, care a omorât cu pumnii un pieton prea lent pentru graba sa – atmosferei create de presã în jurul acestui caz. Aproape de înþeles reþinerea doamnei Florica Bejinaru de a comenta cazul – n-a catadixit nici mãcar sã confirme sau sã infirme decizia – în condiþiile în care avem de-a face cu un înalt magistrat. Cã procurorii îl vor arestat, este de înþeles. Arestul este soluþia miraculoasã de la care aceºtia aºteaptã completarea unui dosar fãcut în pripã sau cu probe subþiri. Or, în întregul „caz Voicu”, probele sunt mai mult decât firave. Arestul este speranþa – pentru cã acolo, de regulã, se frâng voinþele ºi cedeazã nervii. Existã o cazuisticã extrem de bogatã ºi de sugestivã în materie ºi pe acest element s-a bazat, aproape în totalitate, justiþia penalã comunistã. Atunci cercetarea era sinonimã cu arestarea. Erau rarisme cazurile în care cineva era judecat în libertate. Arestul era numitorul comun al fazei de cercetare ºi învinuire. Iar rezultatele erau pe mãsurã: instanþele n-aveau altceva de fãcut decât sã condamne pe baza probelor obþinute cel mai adesea prin forþã sau presiune psihologicã.
Ne place sã credem cã într-o justiþie democraticã lucrurile stau altfel. Cã arestul reprezintã excepþia de la regulã ºi se datoreazã unor motive cât se poate de clare. ÃŽn realitate, constatãm cã în timp ce infractorii periculoºi, violenþi, gãsesc întotdeauna înþelegere, Parchetul este nemilos cu personaje de felul judecãtorului Costiniu. Mi-e greu sã înþeleg de ce este musai ca acesta sã fie bãgat la arest – unde oricum va ajunge, dacã va fi gãsit vinovat – ºi nu poate fi judecat în libertate? De ce nu poate fi supravegheat suficient de atent ca sã nu intervinã ºi sã falsifice probe sau sã influenþeze martori? Chiar ºi în cazul lui Voicu – care nu beneficiazã de aceeaºi prezumþie (publicã) de nevinovãþie – ce rezolvã arestul? Evident, în condiþiile în care anchetatorii respectã procedura ºi nu recurg la mijloace incorecte?
Arestarea este un reflex totalitar ºi atâta timp cât el va persista în mentalitatea curentã a procurorilor nu vom putea fi convinºi cã avem o justiþie democraticã.