Cea mai importantã concluzie care se desprinde dupã Summit-ul de la Bucureºti este cã organizaþia a încetat sã mai reprezinte apanajul exclusiv al americanilor. Pentru prima datã în istoria de aproape ºase decenii a Alianþei, un membru îºi exprimã dreptul de veto în legãturã cu admiterea unui nou partener.
Tot pentru prima datã în istoria Alianþei, o decizie luatã la Washington, de cãtre atotputernicul Congres american, nu este validatã de cãtre plenul organizaþiei. Iar motivul nu-l constituie doar faptul cã autoritatea lui Bush, la final de mandat este aceeaºi, ci ºi faptul cã lucrurile au evoluat în direcþii care nu mai pot fi controlate cu fermitatea de altãdatã de cãtre „acþionarul principal”. Iniþiativele Statelor Unite, în special în Irak, au slãbit considerabil rolul organizaþiei, fãcând din actorul principal, doar un partener. Apoi, realitãþile din Europa ºi din „lumea cealaltã”, care începe sã nu mai fie controlatã de americani, încep sã depãºeascã capacitatea de înþelegere a diplomaþilor de la Washington. Dacã pentru Afganistan americanii reuºesc încã sã menþinã o aparenþã de solidaritate colectivã, nu acelaºi lucru se va întâmpla în Irak, unde factura intervenþiei o vor plãti singuri. Sau aproape singuri.
A mai rezultat o chestiune: revenirea viguroasã în primul plan al marilor puteri a Rusiei lui Putin. Americanii înceteazã, vãzând cu ochii, sã mai fie unica super-putere care devenise în 1991. Rãzboiul rece a fost înlocuit de rãzboiul energetic, capitol la care arsenalul rusesc este net superior. Apoi, Rusia conteazã tot mai mult în echilibrul continentului, motiv pentru care marile puteri europene nu doresc sã intre într-un conflict deschis forþând graniþele zonelor de influenþã pânã la coasta „marelui frate”. ÃŽnainte de a face declaraþiile pe care le-a susþinut la Kiev, Bush ar fi trebuit sã evalueze mai serios riscul de a fi înfruntat în interior.
Neinvitarea Macedoniei nu este doar o problemã a raporturilor sale cu Grecia. Este o problemã a Balcanilor. O evaluare corectã a situaþiei din zonã ar fi trebuit sã-i conducã pe analiºtii Alianþei spre ideea unei admiteri în bloc a þãrilor din fosta Iugoslavie. Formula aleasã nu face însã decât sã mãreascã tensiunile ºi sã conserve focarul de conflicte mondiale care pot deveni, oricând, Balcanii de Sud-Vest. Izolarea Serbiei, care este, în ultimã instanþã, raþiunea admiterii noilor membri, nu va face din aceasta un adept al unei forþe constant ostile la adresa sa.
Ce n-a clarificat în nici un fel Summit-ul de la Bucureºti este viitorul Alianþei: pânã unde va putea merge o extindere care sã se înscrie în raþiunile de a fi ale Alianþei? ªi care ar putea fi alternativa la „vechiul NATO”?
|
| Accesari:
3016
|
Adauga o opinie