În fierberea declanşată de debutul oficial al campaniei electorale, povestea „guvernului de pică” al premierului delegat Croitoru pare să intre într-un con de umbră. Cu toată curiozitatea stârnită de siguranţa cu care unii lideri democraţi anunţă că guvernul de probă va trece de examenul Parlamentului (să conteze oare, atât de mult, tresele puse de Băsescu pe umerii generalilor dezertori?) sentimentul general este că, asemenea Guvernului Boc, şi acesta va fi trântit de votul majoritar şi că, oricum, nu se va putea vorbi de un alt guvern decât după alegeri.

Să vorbim, deci, despre alegeri. La Craiova, precum şi prin alte locuri pe care le cutreieră cu voioşie, Traian Băsescu pune placa „referendumului”. Adică: reformarea politică nu e posibilă decât dacă se mai înjumătăţeşte numărul aleşilor. A fost bun şi uninominalul, votat prin celălalt referendum prezidenţial, dar efectele lui au fost doar parţiale, pentru că s-a optat pentru varianta „Pro Democraţia” în locul celei propuse de preşedinte. Acum referendumul va desăvârşi procesul. Or celor din opoziţie, tocmai de asta le e frică: că-şi vor pierde privilegiile. Şi se străduiesc din răsputeri să-l împiedice. Aţi văzut doar că Parlamentul a respins propunerea, dar preşedintele merge mai departe. Desigur, unii reproşează faptul că se fac cheltuieli în plus. Dar tocmai de asta a fost programat în ziua alegerilor, pentru ca efortul financiar să fie cât mai mic cu putinţă! Preşedintele se arată foarte grijuliu cu banul public. Când a apărut lista cu cei 55 de generali făcuţi peste noapte, a spus-o limpede: nu costă nimic! Ăştia – generalii adică – nu vor primi nici un ban în plus. Avansarea lor e pur onorifică. E drept, n-a răspuns şi pentru ce merite militare s-au aflat pe listă susţinătorii săi de ultimă oră – Oprea, Iordănescu şi Onţanu.

Dar să revin la Referendum: om cu frica lui Dumnezeu, preşedintele a mai spus că, pentru a nu avea vorbe, a şi programat referendumul în turul 1 şi nu în turul 2, când şi-ar fi putut auzi vorbe...

De acord cu demonstraţia. Poate fi acceptată. Deşi, dacă e vorba despre reformarea clasei politice, te poţi întreba de ce a lăsat acest lucru esenţial doar pentru ultimii metri ai mandatului său? De ce n-a făcut-o mai devreme? De ce n-a combinat-o cu uninominalul? De ce taman acum, la alegeri?

Trucul este limpede, cusut cu aţă albă. Şi el repetă un altul, de acum cinci ani. În alegerile de atunci, alianţa dintre liberali şi democraţi şi-a căutat un nume şi l-a găsit: Dreptate şi Adevăr. Prescurtat: DA. Nu altul. Ci acesta. De ce? Pentru că el urma să fie înscris pe buletinele de vot. Şi votanţii mai nelămuriţi urmau să pună ştampila pe D.A., indiferent pe cine credeau ei că votează. Cu toată opoziţia adversarilor, Alianţa a reuşit să rămână cu această denumire înscrisă pe buletinele de vot. Şi a cules roadele.

Sunt trucuri. Democratice. Dar cu efecte de scurtă durată şi care se pot transforma în veritabile bumeranguri.