Este criză, ştim. Lucrurile merg prost. Greaua moştenire liberală e echivalentă cu destabilizarea bugetului. Nu sunt bani pentru profesori. Nu sunt bani pentru elevi. Nu sunt bani pentru medicamentele pensionarilor. Colac peste pupăză, ne mai încearcă şi porcina, de parcă aviara nu ne-ar fi făcut destule pagube. Bugetul e ca anteriul lui Arvinte, din care croitorul Boc taie din spate pentru a coase în faţă. Ruşinea e evitată cu preţul unui posterior tot mai gol. Se taie în draci, bani de la orice capitol. Nicio altă reducere nu mi se pare, însă, la fel de păguboasă, criminală aş spune, ca cea de la împăduriri.

Desigur, n-aş vrea să fiu în locul ministrului Sârbu, de la Agricultură. Dar dacă aş fi acceptat ce-a acceptat el – să se reducă bugetul împăduririlor cu o treime – mi-aş da demisia. Şi m-aş duce la vreo mânăstire să mă rog la Dumnezeu să-mi ierte păcatul. Căci este un păcat capital, acesta.

România este o ţară defavorizată de cei care o populează şi care o supun la cele mai inimaginabile perversiuni, fără teama că vor fi prinşi şi pedepsiţi. De 20 de ani pădurile României sunt jefuite ca-n codru. Sunt tăiate fără milă de cei cu autorizaţii sau fără. România cheleşte cu fiecare zi şi se expune tuturor catastrofelor care survin din această cauză. Un copac se taie în cinci minute. El creşte însă în abia 20-30 de ani. Ce tăiem astăzi nu se reface decât într-un sfert de secol. Ce plantăm astăzi reprezintă paşaportul pentru viitor al fiilor şi nepoţilor noştri. Ce nu plantăm azi, reprezintă condamnarea lor de a trăi într-un mediu neprielnic şi nesigur. Cu orice ne putem juca, doar cu viitorul nostru nu.

Noua guvernare ne-a dat asigurări peste asigurări că priveşte spre acest viitor. Constatăm însă că nu e în stare să vadă nici până mâine. Altminteri n-ar renunţa atât de uşor la nişte principii ce ar trebui să fie sacre.

Este tristul rol ce a fost rezervat Regiei Pădurilor: să devină propriul său gropar. Văduvită prin lege de capacitatea de a se autoadministra (o măsură mai imbecilă decât „deconcentrarea” directorilor de Direcţii Silvice judeţene de sub autoritatea Regiei, pentru a pune funcţiile la îndemâna politrucilor locali nu se poate imagina). Regia se vede acum lipsită şi de posibilitatea de a-şi îndeplini una dintre sarcinile sale fundamentale! Iar şefii ei nu prea par preocupaţi de asta – altminteri nu s-ar vântura pe la congrese internaţionale de doi lei, în timp ce instituţia se degradează. Dar poate că ăsta e planul. Încă unul dintre cele care operează la lumina zilei...