În 1998, pe când eram director la 'Libertatea', şi mă număram printre membrii fondatori ai Clubului Român de Presă, s-a petrecut un incident ale cărui consecinţe se văd mult mai bine astăzi. Nu mai ţin minte exact pretextul care a generat o poziţie publică a CRP. Dar, în cadrul consultării pe care am avut-o cu conducerea trustului Ringier Romania, din care făceam parte, am convenit că publicarea comunicatului contravenea intereselor editoriale şi comerciale ale ziarului, atât prin maniera în care era redactat, cât şi prin punctul de vedere pe care-l prezenta şi care nu era însuşit de totalitatea membrilor. Într-o şedinţă memorabilă, la care au participat nu puţini dintre cei care fac parte şi astăzi din organismele de conducere ale Clubului, am fost 'judecat' după cele mai tipice procedee staliniste pentru culpa de a nu fi publicat comunicatul. Degeaba am încercat atunci să-i conving pe colegii mei că o astfel de măsură este incompatibilă cu regimul unei asociaţii de acest tip şi că ea nu face decât să perpetueze vechi deprinderi de tip totalitar (dominante în mentalitatea unor colegi cu funcţii 'grele' şi înainte şi după decembrie 1989). Singurul lucru pe care puteam să-l fac într-o astfel de situaţie a fost să demisionez dintr-un Club care tindea să se transforme într-o nouă 'secţie de presă a CC' şi - dacă nu mă înşel - 'Libertatea' nu a mai revenit până astăzi în CRP.
Ceea ce ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă, nu doar pentru presă, ci şi pentru autorităţile prea dornice să capteze 'bunăvoinţa' unui for care nu avea cum să gireze, în totalitate, poziţia presei a trecut fără a lăsa urme. Clubul, cu pretenţii de reprezentativitate exhaustivă, s-a transformat tot mai mult într-o 'cupolă' reprezentând grupări de interese din spatele unor publicaţii şi tot mai puţin într-un apărător real al intereselor breslei. Criza 'Evenimentului Zilei' era de aşteptat şi modul în care a 'rezolvat-o' Clubul nu înseamnă altceva decât o cramponare pe poziţii şi mentalităţi care nu mai au nimic de-a face cu realitatea peisajului publicistic de astăzi. 'Suspendarea' unui membru de drept al Clubului şi 'spălarea' binevoitoare a cazurilor flagrante a unor membri ai chiar consiliului de onoare, aflaţi în situaţii de mai mult decât evidentă incompatibilitate cu deontologia profesională, nu fac altceva decât să demonstreze, dacă mai era nevoie, că această instituţie capro-narzistă nu reprezintă presa, ci pe aceia care pot să decidă în numele altora după cum le dictează propriile interese.
P.S. Cred cu tărie că în acest joc de interese, Cristian Tudor Popescu, gazetar onorabil şi onest, a devenit victima şi prizonierul unei conjuncturi pe care nu mai reuşeşte nici să o înţeleagă şi nici să o controleze.