În 1998, pe când eram director la 'Libertatea', ºi mã numãram printre membrii fondatori ai Clubului Român de Presã, s-a petrecut un incident ale cãrui consecinþe se vãd mult mai bine astãzi. Nu mai þin minte exact pretextul care a generat o poziþie publicã a CRP. Dar, în cadrul consultãrii pe care am avut-o cu conducerea trustului Ringier Romania, din care fãceam parte, am convenit cã publicarea comunicatului contravenea intereselor editoriale ºi comerciale ale ziarului, atât prin maniera în care era redactat, cât ºi prin punctul de vedere pe care-l prezenta ºi care nu era însuºit de totalitatea membrilor. Într-o ºedinþã memorabilã, la care au participat nu puþini dintre cei care fac parte ºi astãzi din organismele de conducere ale Clubului, am fost 'judecat' dupã cele mai tipice procedee staliniste pentru culpa de a nu fi publicat comunicatul. Degeaba am încercat atunci sã-i conving pe colegii mei cã o astfel de mãsurã este incompatibilã cu regimul unei asociaþii de acest tip ºi cã ea nu face decât sã perpetueze vechi deprinderi de tip totalitar (dominante în mentalitatea unor colegi cu funcþii 'grele' ºi înainte ºi dupã decembrie 1989). Singurul lucru pe care puteam sã-l fac într-o astfel de situaþie a fost sã demisionez dintr-un Club care tindea sã se transforme într-o nouã 'secþie de presã a CC' ºi - dacã nu mã înºel - 'Libertatea' nu a mai revenit pânã astãzi în CRP. Ceea ce ar fi trebuit sã constituie un semnal de alarmã, nu doar pentru presã, ci ºi pentru autoritãþile prea dornice sã capteze 'bunãvoinþa' unui for care nu avea cum sã gireze, în totalitate, poziþia presei a trecut fãrã a lãsa urme. Clubul, cu pretenþii de reprezentativitate exhaustivã, s-a transformat tot mai mult într-o 'cupolã' reprezentând grupãri de interese din spatele unor publicaþii ºi tot mai puþin într-un apãrãtor real al intereselor breslei. Criza 'Evenimentului Zilei' era de aºteptat ºi modul în care a 'rezolvat-o' Clubul nu înseamnã altceva decât o cramponare pe poziþii ºi mentalitãþi care nu mai au nimic de-a face cu realitatea peisajului publicistic de astãzi. 'Suspendarea' unui membru de drept al Clubului ºi 'spãlarea' binevoitoare a cazurilor flagrante a unor membri ai chiar consiliului de onoare, aflaþi în situaþii de mai mult decât evidentã incompatibilitate cu deontologia profesionalã, nu fac altceva decât sã demonstreze, dacã mai era nevoie, cã aceastã instituþie capro-narzistã nu reprezintã presa, ci pe aceia care pot sã decidã în numele altora dupã cum le dicteazã propriile interese. P.S. Cred cu tãrie cã în acest joc de interese, Cristian Tudor Popescu, gazetar onorabil ºi onest, a devenit victima ºi prizonierul unei conjuncturi pe care nu mai reuºeºte nici sã o înþeleagã ºi nici sã o controleze. |