Atunci când s-a produs remanierea ºi ministrul Popescu a umplut ecranele televizoarelor demonstrându-ºi succesele obÞinute cât a stat cu fundul pe sacul cu bani al Bugetului, premierul cu acelaºi nume s-a arãtat destul de iritat, ameninÞând cã va dezvãlui adevãratele motive pentru care l-a dat afarã din casa Guvernului.
A fãcut-o mai deunãzi, la Braºov, arãtând cã, Între altele, fostul ministru nu prea avea capacitatea de a se Întâlni ºi a discuta cu colegii din minister, acÞionând haiduceºte ºi sãrind, uneori, peste regulile partidului din care fãcea parte. Apoi, mai zice dl. premier Popescu, ministrul Popescu a ''uitat'' sã introducã un impozit, Întâmplãtor tocmai acela care se aplica foºtilor colegi de speculaÞii bursiere de pe când nu era ministru. ªi, ultimul dar nu cel de pe urmã argument, ministrul Popescu ar fi ezitat sã Întâlneascã exact cu comisarul european de resort, din motive nu prea clare, unul din acestea putând fi acela cã deºi relativ tânãr ºi ºcolit, ministrul nu prea le are cu limbile strãine, cunoscute fiind imaginile În care el conversa cu echipele de la FMI prin limbajul universal al gesturilor, atunci când translatorul nu reuºea sã-i transpunã cu fidelitate ideile. Aceste revelaÞii urmate de dezminÞirile de rigoare din partea remaniatului sunt doar o etapã a unui lung ºir de neÎnÞelegeri ºi de incompabilitãÞi care s-a manifestat de-a lungul mandatului celor doi. La fel ca majoritatea miniºtrilor, IonuÞ Popescu i-a fost impus lui Cãlin Popescu de cãtre aripa prezidenÞialã a partidului, respectiv de consilierul Stolojan, cel al cãrui colaborator apropiat fusese În perioada În care acesta s-a aflat la cârma partidului. Pe aceastã bazã, ministrul s-a considerat, Într-un fel, independent, neconsiderând necesar sã urmeze Întrutotul ideile ºi iniÞiativele premierului. Chestia care a pus capac acestei relaÞii pe care anturajele antagoniste au tensionat-o (În special cel reprezentat de Dan Radu Ruºanu, pe care Tãriceanu l-ar fi dorit ministru nu doar din considerente de parteneriat politic, ci ºi de afaceri) a fost refuzul lui IonuÞ Popescu de a semna
documentul prin care ''Roman'' Braºov primea o comandã guvernamentalã care i-ar fi prelungit agonia. IonuÞ Popescu a refuzat pe motive de doctrinã liberalã, ºi tot pe motive de doctrinã liberalã Tãriceanu a recurs la un artificiu care nu mai fãcea necesarã semnãtura sa. Dar nu a pierdut prilejul de a-i reclama preºedintelui insubordonarea ministrului, solicitându-l sã fie de acord cu schimbarea. Ceea ce Bãsescu a acceptat fãrã prea multe mofturi: În fond, IonuÞ Popescu era liberal, deci sã se spele liberalii pe cap cu el! Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacã era vorba de un democrat!
Rãzboiul celor doi Popeºti din guvern a luat sfârºit cu victoria primului. O victorie a la Pirrhus, dacã ne gândim cã prin poziÞia pe care o are acum, cel de-al doilea nu va ezita sã punã tunurile presei pe premier, tocându-l mãrunt ori de câte ori va avea prilejul. Or, un premier precum dl Tãriceanu, oferã suficiente prilejuri de acest fel, oricum ºi oricând.