Nu este pentru prima dată când blândul şi răbdătorul nostru premier (aproape trei ani a încasat ghionturi şi bobârnace de la preşedinte, fără să schiţeze un gest de revoltă!) se răsteşte la băieţii de la Bruxelles, cu orgoliul său de băiat de cartier de pe Dâmboviţa. Prima dată a făcut-o cu de-acum celebra taxă de primă înmatriculare, când a zis că să nu ne înveţe Comisia ce avem de făcut, că ştim noi mai bine, că suntem o ţară independentă şi putem discuta de la egal la egal cu ei. Rezultatul? Prietenul Kovacs a declanşat procedura de „infringement” şi Curtea Europeană va judeca abaterea noastră de la regulile europene, fiind mai mult decât prezizibil că va obliga guvernul de la Bucureşti să returneze taxa încasată ilegal, chiar dacă „taxa de mediu” - în ultima sa variantă - va fi acceptată.
Recent, Tăricenu s-a răstit din nou la Comisie: ce vor ăştia, să facem nasturi? a replicat el într-un mod pentru care merită toate felicitările din partea frustraţilor naţionalişti români. Nu. Nu cred că Bruxelles-ul este prea interesat de producţie de nasturi - deşi nu este o ramură economică de neglijat: va imaginaţi cum am arăta dacă n-am avea la ce să ne încheiem! Europa este însă cu ochii pe noi în tot ceea ce înseamnă şmecherie dâmboviţeană, pentru că s-a prins că asta este tactica pe care o folosim. De la bun început au existat dubii în legătură cu modul în care s-a negociat contractul cu Ford pentru Craiova. După un bun obicei, americanii au cerut, iar românii au dat nişte scutiri şi reduceri dubioase de datorii, pe care dacă mai puteau să le oprească înainte de aderare, acum nu mai ţine. Cu toate acestea, echipa desemnată de premier a încercat şi a ascuns printre paragrafele tranzacţiei, nişte facilităţi de peste 20 de milioane de euro. Deşi era de imaginat că versaţii funcţionari de la Comisie nu au cum să fie păcăliţi, noi am ţinut-o pe a noastră: vânzarea a fost corectă! Prins cu ocaua mică, Tăriceanu se burzuluieşte: ăştia nu vor să facem şi noi maşini! Vor să facem doar nasturi!
Răţoiala asta arată clar că nici premierul, nici oamenii săi, n-au învăţat mimic din experienţa primului an de aderare la Uniunea Europeană. Că, prea ocupaţi cu hârjoana internă, cu bătălia dintre palate, n-au avut timp să înţeleagă care sunt regulile convieţuirii în familia europeană. La reproşurile mai vechi, legate de lipsa de curaj şi de demnitate cu care ne-am negociat termenii aderării, răspundem acum, absurd, cu un orgoliu de doi bani, a cărui consecinţă nu poate fi alta decât noi retrageri cu coada între picioare...