Credeam că odata cu ieșirea din scenă a defunctei coaliții, vom fi privați și de spectacolul savuros pe care-l ofereau, zi de zi, miniștrii guvernelor Ciorbea, Vasile și Isărescu, aflați într-o perpetuă competiție de imagine prin contrazicerea promptă a afirmațiilor făcute de colegii de guvern, prin zeflemisirea acestora sau chiar prin amenințări cu conotații fizice. Nu doar între grupările de partid, ci și în interiorul acestora se produceau cu regularitate, reglări de conturi, trageri de mânecă sau chiar înjurături "sotto voce", să n-auda presa chiar tot. Cea mai puternică impresie pe care au lăsat-o aceste Executive a fost aceea a unor săli de clasă din care dirigintele ori lipsește, ori nu este băgat în seamă de către elevii sătui de ore și nerăbdători să o tulească într-o recreație prelungită. Am zis că Epoca Năstase va schimba lucrurile nu numai pentru că de data asta toți miniștrii fac parte din același partid (chiar dacă unii au îmbrăcat tricouri de împrumut) și pentru că Adrian Năstase este, bașca, și șef al formațiunii. Că lucrurile nu stau așa ne-o demonstrează chiar ceea ce s-a întâmplat zilele trecute: vine dl. Tănăsescu, ministrul Finanțelor, proaspăt întors de la Washington și ne anunță la Telejurnal, radios, că e musai să fie majorat prețul la energie cu 25 la sută. Pen'că nu se mai poate: prețurile externe au crescut și nu se mai poate face față defel. Cinci minute mai încolo, la același telejurnal, dl. Dan Ioan Popescu, ministrul Industriei, o-ntoarce ca la Ploiești: nu știe de unde au scos cei de la Finanțe chestia cu 25 la sută! Nici nu poate fi vorba de mai mult de 10 la sută - să fie clar! Dl. ministru uită brusc faptul că doar cu vreo două săptămâni mai devreme ne argumentase ritos că energia nu se scumpește deloc iarna asta. La fel s-a întâmplat cu TVA-ul. În campania electorală și imediat după, aleșii ne-au povestit despre cum vor micșora ei TVA-ul la alimente și la energie, să trăiască poporul mai ușor. O spunea chiar premierul! Ori dl. Tănăsescu, subordonatul acestuia, vine acum și ne zice că nici vorbă să se micșoreze TVA-ul. Nu de alta, ci pentru că tot n-ar ajuta la nimic. Și ne reamintește cum "foștii" au redus accizele la benzină și benzina nu s-a ieftinit! Fatalitate! Și cu fatalitatea nu te pui! Așa că să lăsăm TVA-ul acolo unde e, iar cu prețul energiei rămâne cum am stabilit! |