Evoluþia scenei politice din ultimii ani aduce cu sine similitudini tulburãtoare, sau doar ipoteze ºocante, într-o succesiune ce întãreºte ideea cã, pe paliere ºi în contexte diferite, istoria se repetã. Una dintre aceste idei este faptul cã fostul premier Radu Vasile repetã, pe undeva, un experiment politic celebru: acela al lui Ion Gheorghe Maurer. Maurer a fost prim-ministru pânã prin 1976, dacã nu mã înºel, fiind considerat unul dintre exponenþii mai luminaþi ºi mai puþin îndoctrinaþi ai pepinierei de cadre staliniste. Avocat de profesie, el ºi-a legat destinul de partidul comunist apãrându-i pe unii dintre liderii acestuia, în procesul de la Craiova în care fuseserã acuzaþi de subminarea statului. A navigat cu abilitate prin mediul dogmatic, reuºind sã creeze o serie de breºe în sistemul totalitar ce au adus cu ele unele creºteri ale nivelului de trai. Apropiat al lui Gheorghiu Dej, la moartea acestuia a avut un cuvânt hotãrâtor în desemnare succesorului, în ciuda rezervelor manifestate de Dej însuºi faþã de acesta. Ceauºescu a preluat puterea în 1964 datoritã lui Maurer ºi nu a mai lãsat-o din mânã pânã când Revoluþia nu l-a rãsturnat, având nenumãrate prilejuri sã regrete opþiunea pentru cel care avea sã fie una dintre cele mai detestate figuri ale istoriei românilor. Radu Vasile, ºi el premier, între 1998 ºi 1999, a repetat, înr-un fel, povestea lui Maurer. Fire boemã ºi mai puþin dispusã la tracasarea guvernamentalã de fiecare zi, el a descoperit în ministrul Transporturilor de atunci o persoanã dispusã sã-i preia ºi sã ducã o serie de atribuþii neplãcute - între care negocierile cu sindicatele, cu FMI-ul ºi cu alte foruri internaþionale. I le-a pasat bucuros lui Traian Bãsescu, admirând la acesta capacitatea de a se bate punctual pentru fiecare obiectiv ºi de a prelua, ca un soi de paratrãznet, multe dintre ºocurile care l-ar fi zguduit pe el însuºi. Dar fãrã acest mandat Bãsescu ar fi rãmas în memorie ca un ministru cârcotaº fãrã realizãri deosebite, i-a creat, astfel, partenerului democrat, un statut aparte ºi o aurã care aveau sã se dovedeascã extrem de folositoare ºi de productive, mai ales în campania pentru primãria Capitalei, din 2000, iar apoi la preluarea ºefiei PD-ului de la Petre Roman. Odatã impulsul primit, Bãsescu a luat pe cont propriu ce a urmat, reuºind sã câºtige, aproape miraculos, toate competiþiile în care s-a scris. N-aº vrea sã se înþeleagã din ce-am spus pânã acum cã îl consider pe Bãsescu un nou Ceauºescu. Îmi este ºi greu sã cred cã ar putea deveni aºa ceva în condiþiile unui stat democratic, ancorat în structuri europene ºi mondiale extrem de clare. Cred doar, cã existã, latente, în Traian Bãsescu, premisele transformãrii lui într-un soi de dictator- democratic, autoritarist ºi paternalist, pânã la limitele constituþionale. Pe care, dacã le va depãºi, de vinã va fi Radu Vasile. |