Ultimele guvernãri au adus în prim plan un nou tip de personaj: purtãtorul de cuvât! Dupã un model instituþional, lansat în laboratoarele analizei politice, acesta este un tip care asigurã interfaþa dintre instituþia pe care o reprezintã - sau, mai exact, ºeful acestei instituþii - ºi mass-media.Cu alte cuvinte, el devine cureaua de trasmisie a informaþiei brute destinate consumului public, atunci când titularii diverselor demnitãþi nu au chef sã dea ochi cu reprezentanþii mass-media ºi sã trebuiascã sã rãspundã unor întrebãri incomode. Purtãtorul de cuvânt se poate deroba foarte simplu de aceastã neplãcere prin repede învãþatul ''no comment''!Un portret-robot al purtãtorului de cuvânt este greu de schiþat, datã fiind diversitatea mediilor din care acesta provine. Cel mai adesea, purtãtorul de cuvânt este un gazetar ratat, care renunþã la condiþia sa fie din cauza salariului prea mic, fie din cauzã cã nu reuºeºte sã-ºi facã auzitã vocea.
Unii sunt dintre cei care au chiar pretenþii de a da lecþii confraþilor, mai ales pe teme ce depãºesc sensibil nivelul lor de pregãtire (ca sã devii ziarist, azi, îþi este suficient liceul, cã de altceva nu mai ai timp). Straniu este cã pretenþiile de formatori de opinie se opresc brusc în faþa noii fiºe a postului ºi asiºti, uneori siderat, la vigoarea cu care purtãtorul de cuvânt înalþã osanale la ceea ce veºtejea mai deunãzi, sau veºtejeºte ceea ce proclama cu vigoare revoluþionarã. Cea mai stranie chestie este cã unii îºi gãsesc locul în slujba administraþiei exact pe domeniul al cãror critici acerbi erau înainte de asta.
N-aº vrea sã simplific. Existã ºi cunosc numeroºi purtãtori de cuvânt oneºti, care nu-ºi fac de râs meseria temporarã (cãci cam asta este: dureazã cât dureazã ºi ºeful). Sunt purtãtori de cuvânt capabili sã exprime mesaje corecte ºi cu decenþã, care reuºesc sã nu fie obedienþi, dar sã fie consecvenþi ºi care nu se pun în posturi comice - cum s-a întâmplat, de pildã cu un celebru purtãtor de cuvânt al unui premier, pe care-l contrazicea sau persifla în luãrile de poziþie publicã. Pe mãsurã ce lucrurile vor intra într-o normalitate mai pronunþatã, ºi aceastã funcþie îºi va cristaliza rolul ºi se va înscrie pe un fãgaº firesc, între vedetismul de ocazie ºi monotonia impersonalã care însoþesc încã prestaþiile unor reprezentanþi în domeniu.
|