AÂşa cum marile miÂşcĂŁri tectonice au o ciclicitate ce face ca la un anumit numĂŁr de ani sĂŁ se producĂŁ un cutremur major, se ĂŽntâmplĂŁ, probabil Âşi ĂŽn domeniul existenĂžei sociale. Ultimul „cutremur” s-a produs la finele deceniului nouĂŁ, când fostul lagĂŁr socialist s-a scuturat de povara totalitarĂŁ Âşi s-a ĂŽnscris pe calea democraĂžiei. Au fost atunci seismele majore din Polonia Âşi R.D.G., cu replici de catifea ĂŽn Cehia, Ungaria Âşi Bulgaria Âşi cu explozia finalĂŁ de la BucureÂşti. Au fost cutremure de profunzime, cu mare ĂŽncĂŁrcĂŁturĂŁ ideologicĂŁ, ce au aliniat falia esticĂŁ a continentului cu cea vesticĂŁ. Doar doi ani mai târziu, tabloul geo-politic al lumii s-a limpezit, odatĂŁ cu demolarea prin implozie a Uniunii Sovietice, a cĂŁrei structurĂŁ de rezistenÞã fusese greu pusĂŁ la ĂŽncercare de experimentele gorbacioviene.

DouĂŁ decenii mai târziu, un alt val seismic s-a declanÂşat ĂŽn Orientul Mijlociu Âşi ĂŽn zona Africii de Nord, pe o falie islamistĂŁ ĂŽn care un echilibru fragil fusese pĂŁstrat vreme de aproape 30 de ani – vârsta celor mai longevive regimuri autocrate din zonĂŁ. În mod surprinzĂŁtor, semnalul l-a dat Tunisia, o ĂžarĂŁ ce pĂŁrea la adĂŁpost de asemenea catastrofe: avea un regim stabil (Ben Ali preluase puterea cu douĂŁ decenii ĂŽn urmĂŁ Âşi pĂŁrea cĂŁ o Ăžine bine ĂŽn mânĂŁ) iar graĂžie turismului, populaĂžia avea un standard de trai rezonabil - net superior vecinilor algerieni, de pildĂŁ. În plus, fundamentalismul islamic nu reuÂşise sĂŁ se cuibĂŁreascĂŁ aici, datoritĂŁ unui nivel superior de culturĂŁ generalĂŁ, conferit de influenĂža francezĂŁ. ÂŞi, cu toate acestea, fitilul s-a aprins de aici: fĂŁrĂŁ opoziĂžie cunoscutĂŁ, fĂŁrĂŁ lideri care sĂŁ coordoneze acĂžiunile de protest, fĂŁrĂŁ revendicĂŁri politice, revolta tunisianĂŁ s-a concentrat asupra liderului Ben Ali, de care toatĂŁ lumea pĂŁrea sĂŁtulĂŁ. Confruntat cu o situaĂžie neprevĂŁzutĂŁ, acesta a clacat subit Âşi „revoluĂžia de iasomie” s-a trezit ĂŽnvingĂŁtoare fĂŁrĂŁ prea mult efort - de unde Âşi continuare violenĂželor Âşi a rĂŁzbunĂŁrilor punctuale la adresa membrilor familiei prezidenĂžiale.

Scânteia revoltei islamice a fĂŁcut pârtie ĂŽn Egipt, ocolind - ĂŽn mod surprinzĂŁtor -  Algeria. În Egipt, terenul pentru o revoltĂŁ popularĂŁ pĂŁrea de mult pregĂŁtit, ĂŽn special de perseverenĂža cu care „frĂŁĂžia musulmanĂŁ” s-a opus regimului Mubarak exportând  fundamentalism Âşi terorism ĂŽn toatĂŁ lumea arabĂŁ. La fel ca Âşi ĂŽn Tunisia, revendicĂŁrile populare vizau ĂŽnainte de toate persoana lui Mubarak Âşi mai puĂžin, poate, regimul acestuia. Cei 30 de ani de când a venit la putere par sĂŁ fi fost consideraĂži suficienĂži, chiar prea mulĂži. Dar, probabil cĂŁ picĂŁtura care a umplut paharul nemulĂžumirii a fost intenĂžia lui Mubarak de a institui o dinastie pregĂŁtindu-Âşi fiul pentru preluarea puterii.

AbsenĂža motivaĂžiilor punctual politice a ambelor revolte este suplinitĂŁ ĂŽnsĂŁ de prea plinul motivaĂžiilor morale: domniile prea lungi au creat sisteme de corupĂžie instituĂžionalizatĂŁ Âşi generalizatĂŁ. La adĂŁpostul susĂžinerii occidentale, motivatĂŁ de nevoia de stabilitate ĂŽn zonĂŁ, Âşi Ben Ali Âşi Mubarak au creat o categorie importantĂŁ de profitori ai regimurilor lor, a cĂŁror lĂŁcomie a fĂŁcut ca nivelul de trai sĂŁ contrasteze cu afluenĂža de venituri din turism. Scumpirea continuĂŁ a alimentelor -pe fondul crizei globale – a fost elementul definitoriu al revoltelor.
EvoluĂžiile pe baza principiului dominoului sunt ĂŽn curs. Nimic nu dĂŁ sentimentul cĂŁ lucrurile se vor opri aici Âşi cĂŁ ĂŽn joc nu vor intra Âşi Yemenul – unde preÂşedintele Mohammed stĂŁ Âşi el ĂŽn post de peste douĂŁ decenii, guvernând peste una dintre cele mai sĂŁrace Þãri ale lumii arabe – sau chiar Iordania, unde o monarhie luminatĂŁ este dublatĂŁ de o administraĂžie coruptĂŁ Âşi de efectele inflaĂžioniste ale imigraĂžiei bogate irakiene. O situaĂžie aparte pare sĂŁ fie ĂŽn Siria, unde nivelul general de trai a crescut simĂžitor, o datĂŁ cu reducerea cheltuielilor militare (70% din PIB ĂŽn urmĂŁ cu doar zece ani) Âşi unde preÂşedintele Bashar Al Assad se bucurĂŁ de ĂŽncrederea populaĂžiei, la fel ca vecinul sĂŁu Abdullah al Iordaniei.

În mod paradoxal, valul arab nu are - deocamdatã - conotaþie religioasã. La fel de paradoxal, însã, presiunile Occidentului ºi ale Americii pentru o mai mare deschidere democraticã ar putea avea ca rezultat o nouã ofensivã a fundamentalismului - profitorul din umbrã al revoluþiilor de iasomie.

P.S.: Dacã revoltele din Þãrile comuniste au avut printre cauze ºi blocajul infracÞional, Într-un moment În care se pregãtea ofensiva internetului, În cazul celor islamice chiar internetul este factorul coordonator!