Mecanismul pare foarte bine pus la punct: cum o persoanã de bunã credinþã doreºte sã-ºi punã calitãþile în slujba societãþii concurând pentru o funcþie publicã importantã, acaparatã de reprezentanþi ai „Ocultei”, cum se scoate „scrisorica” ºi – pac, la Rãsboiu’!
Aºa pãþi ºi Gicã Popescu, sãracul! Fotbalist de excepþie, membru al unor echipe cu care a câºtigat trofee importante, Gicã a fost aproape mereu fentat, de câte ori a încercat sã ajungã într-o poziþie din care sã poatã schimba cursul viciat al fotbalului românesc. Nu ºi-a ascuns intenþia de a-l concura pe Mircea Sandu la preºedinþia Federaþiei. ªi, iatã cã apare dosarul de informator al Securitãþii!
Am sã las la o parte modul rocambolesc în care a apãrut pe piaþa presei acest dosar. El n-a emanat de la unicul for competent – CNSAS, ci de la niºte binevoitori care l-au ºi preþãluit corespunzãtor. A fost o loviturã durã pentru Gicã, cel care a ºi reacþionat cu promptitudine: este o fãcãturã! N-am fost niciodatã turnãtor la Securitate – a clamat el, profund jignit. ªi cu suficient aplomb. Am fost tentat sã-i dau credit total, pânã la faza în care s-a mirat ºi el cât de bine i-au imitat plastografii scrisul! Aici, însã, parcã s-a rupt ceva.
Una – pentru cã explicaþia a devenit banalã. Au folosit-o toþi cei prinºi cu ocaua micã. A doua – pentru cã nu se potriveºte cu imaginea pe care o aveam despre Gicã Popescu. De la el m-aº fi aºteptat la cu totul altceva. La un comportament plin de fair-play – aºa cum a fost el în teren. Da, oameni buni – ar fi trebuit sã spunã Gicã. Am fãcut-o. Dar ºtiþi de ce. ªtiþi care era atmosfera ºi care erau rigorile vremii. Dacã nu fãceam „pactul”, nu mai aveam acces la vârful acestui sport. Nu mai puneam piciorul pe vreun teren din strãinãtate. Poate cã am iubit mai mult fotbalul decât demnitatea de om...
O astfel de spovedanie ar fi fost, cred, mult mai bine primitã. Mai ales cã ºtim foarte bine, chiar dacã e greu sã recunoaºtem, cã ceea ce (se presupune cã) a fãcut Gicã, au fãcut mulþi alþi sportivi de primã mânã. Care, datoritã valorii lor sportive, erau uºor de ºantajat. Este de notorietate faptul cã cine cãlãtorea în strãinãtate pe vremea dictaturii, avea anumite „obligaþii”. Este, însã, de fãcut distincþia între niºte rigori formale ºi zelul pe care unii l-au pus în îndeplinirea acestor rigori. ÃŽn cazul lui Gicã Popescu ne-ar interesa nu atât faptul în sine, cã a fãcut niºte informãri pe care le-a semnat cu un nume de cod, ci ce anume cuprindeau acele informãri: elemente comune, formale, sau delaþiuni?
Pânã atunci, Gicã rãmâne cu aceastã patã. Care, din nefericire, se adaugã ºi alteia – episodul cu banii reþinuþi pentru un transfer, în buzunarul propriu ºi depuºi doar dupã ce a intrat justiþia pe fir. ªi mai e ceva care mã face sã-mi pun întrebãri în legãturã cu profilul moral al lui Gicã: schimbarea „profilului fizic” – la estetician. Chestie psihanaliticã, dacã nu altceva...
|
| Accesari:
2879
|
Adauga o opinie