Nu putem avea pretenþia ca dupã doar un deceniu ºi un pic sã putem conta pe o clasã politicã profesionistã. Pe profesia de politician. La urma-urmei, în mai bine de o jumãtate de secol de dictaturã, societatea româneascã s-a debarasat de orice tradiþie de acest gen înlocuind politicienii cu activiºtii. Mai mult sau mai puþin pricepuþi în ale politicii. Pãstrând proporþiile, am putea spune cã în noul proces de ºcolarizare, avem primele promoþii de absolvenþi ai cursului elementar. Cu fruntaºi ºi codaºi. Cu unii mai rãsãriþi, care au prins funcþii de conducere, ºi cu alþii mai delãsãtori, care au prins nota de trecere. Trei cicluri parlamentare ºi ceva mai multe guvernamentale au adus dupã sine mai puþine note false în discursul politic ºi mai multe realizãri în zona practicã. Avem, deci, o categorie de persoane care au la bazã pregãtiri diverse, dar care frecventeazã ºcoala politicii fãrã scoatere din producþie. Cu ºansa ca, odatã politica nemaiprezentând suficient interes, ei sã se poatã retrage în profesie. Sau - atunci când exista suficientã putere de efort ºi disponibilitate - sã le facã pe amândouã. De regulã, nu e o soluþie prea înþeleaptã. Oamenii de afaceri care ºi-au pus haina politicã au avut ºi au cele mai mari dificultãþi. Datoritã contradicþiei de interese. Datoritã suspiciunilor. Datoritã mentului colectiv. O situaþie aparte revine, din acest punct de vedere juriºtilor. Avocaþilor, mai cu seamã. Problema nu e nouã. Ea dateazã din vremea primelor parlamente. Încã de atunci s-au auzit voci care cereau avocaþilor sã renunþe la practicã pe timpul mandatului. Din principiu sau din grija pentru imaginea formaþiunilor pe care le reprezentau. Un avocat, de regulã, apãrã oameni acuzaþi de necinste. Nu neapãrat necinstiþi. Necinstea a cãpãtat, însã, la români, o conotaþie politicã. Necinstiþii noºtri sunt mai corecþi decât ai lor. ªi viceversa. De aici bãnuiala cã de sub roba de avocat se iþeºte culoarea hainei politice. Care poate impresiona instanþe insuficient de sigure pe inamovibilitatea lor. Pe focul mocnit al ideii cã avocaþii parlamentari ar trebui sã se abþinã s-au pus, recent, paie de partid. Disputa este în toi ºi ea atinge nu doar morala, ci ºi disciplina. Ambele de partid. ªi ridicã noi semne de întrebare: oare clãdirile înãlþate de arhitecþi ºi constructori politicieni ºi locuite de evazioniºti fiscali sunt de acceptat? Dar cursurile þinute de profesorii politicieni unor viitori infractori? Dar operaþiile efectuate de medici politicieni asupra unor pacienþi cu biografii controversate? Atâta timp cât politica nu este, încã, o profesie (de ce n-ar lua-o în consideraþie ºi Codul Muncii?), astfel de discuþii vor continua sã fie la ordinea zilei.