Ştiaţi că noi avem un „rege internaţional al romilor”, pe lângă ceilalţi regi şi împăraţi de care nu duc lipsă etnicii? Nimic altceva decât o recunoaştere a poziţionării asupra sau transnaţionale a unuia dintre cele mai compacte şi mai unitare grupări etnice din Europa. Veniţi nu se ştie exact când din India (autorităţile indiene recunosc apartenenţa lor la grupările etnice de pe terotoriul Indiei) ei s-au răspândit aproape pretutindeni unde au găsit loc să se aşeze şi mijloace de subzistenţă. Au foste, secole de-a rândul, robi pe moşiile latifundiarilor, opriţi din periplul lor istoric şi aşezaţi cu forţa pe amplasamente neprimitoare şi izolate de restul populaţiei. În timp, s-au desprins diverse ramuri care au renunţat la condiţia de nomazi şi s-au integrat în societăţile respective. Nimic însă nu i-a putut opri pe ţigani – nici măcar regimurile comuniste represive, care îşi ermetizseră graniţele – să umble de-a lungul şi de-a latul unei Europe în continuă schimbare. Ultima eliberare a ţiganilor „legaţi de glie”, într-un fel sau altul, de pe vremea lui Mihai Viteazu, a constituit-o căderea regimurilor comuniste. Presiunile făcute de statele dezvoltate la adresa libertăţilor individuale au avut primul ecou în mişcarea frenetică şi dezorganizată a cohortelor de ţigani care au descoperit adevăratul tărâm al făgăduinţei în ţările nepregătite pentru confruntarea cu ei şi cu trăsăturile de caracter şi de educaţie istorice. Nu vreau – şi nu pot - să spun că lipsa de drag de muncă şi tentaţia aproape naturală a însuşirii bunurilor altora este o caracteristică genetică. Cunosc – unii îmi sunt chiar prieteni – suficient de mulţi reprezentanţi ai etniei care au avut puterea să dobândească o educaţie şi să devină membri respectaţi ai societăţii. Caracteristicile negative pot însă să se regăsească aici într-o proporţie incomparabil mai mare decât la altă etnie. Şi de aici, toate problemele ei. Un sondaj efectuat, pe fondul ultimelor evenimente, în Italia, arată că peste 60% din populaţie nutreşte sentimente de aversiune şi antipatie faţă de ţigani. Probabil că nici o altă etnie nu înregistrează o atare performanţă. Iar ea vine, fără îndoială, de la rezistenţa manifestată faţă de o adaptare necesară la normele de civilizaţie şi moralitate, care vine din străfundurile unei istorii speciale. I-aş invita acum pe toţi profesorii de democraţie care ne-au servit lecţii în ultimii 17 ani, să pună mâna şi să-şi aplice principiile în colectivităţile de ţigani „eliberate” de persecuţiile interne. Să reuşească ei ceea ce noi n-am reuşit nici la Hădăreni şi nici în alte părţi, unde populaţia locală a plătit mult prea scump riscul convieţuirii cu elemente pentru care nici o normă nu e valabilă.
Problema ţiganilor nu este una românească. Este una europeană. Europa trebuie să găsească soluţiile – pe care în alte locuri le-a şi găsit – de a face din ţigani un factor de risc acceptabil pentru cei care sunt nevoiţi să convieţuiască cu ei. Ţiganii împrăştiaţi prin Uniunea Europeană au paşapoarte diferite, dar o problemă unică şi asupra acesteia trebuie să se concentreze Comisia şi comisarii. Expulzările sunt o chestie de faţadă: în maxim două luni cei expulzaţi vor fi înapoi şi o vor lua de la capăt. Ori soluţiile trebuie găsite acolo unde se manifestă problemele şi în mod adecvat şi diferenţiat.