Vestea 'transferului' lui Dan Ioan Popescu la echipa conservatoare, antrenată de Dan Voiculescu, a stârnit dezaprobare în tabăra acestuia. Chiar fostul președinte Ion Iliescu a declarat că DIP n-ar fi trebuit să trădeze nobilele idealuri ale pesedismului și să-și dea pe față arama de îmburghezit (este o traducere liberă a mesajului). Ceilalți foști colegi s-au mulțumit să-și dea coate și să-și facă cu ochiul, semnificativ. În paralel se pregătește și un alt transfer, la fel de spectaculos. Acela al lui Adrian Năstase. Fostul președinte fondator al PSD (partidul acesta se pare că a fost fondat de mai multe ori) se află și el în tratative avansate cu liderul din Băneasa și probabil că procesul îl va prinde cu sprijin conservator. Privite din afară, aceste mișcări apar ca veritabile trădări: până mai ieri, cei doi erau stâlpi de nădejde ai unei formațiuni puternice și sortită parcă să nu mai iasă de la guvernare mulți ani dacă, vorba lui Măgureanu, n-ar fi intervenit niscai forțe din afară care să modifice rezultatul alegerilor. Și iată-i, acum, în cu totul altă barcă, mergând spre alte țărmuri. Ba, chiar, forțând nițel lucrurile, s-ar putea spune că cei doi au revenit la Guvernare și n-ar fi de mirare ca la o eventuală remaniere să-i vedem, propuși de PC, în niște posturi pentru care au suficientă experiență. Survine însă o întrebare: ce ar fi trebuit să facă cei doi? Hărțuiți de propriii colegi, cu sprijin politic retras, suspendați sau autosuspendați - până unde ar fi trebuit să meargă cu penitența? Iată, însă, că trăim într-o țară liberă, cu o politică mai mult decât liberală, în care diferențele doctrinare sunt atât de neînsemnate încât cei care trec dintr-o barcă în alta aproape că nu observă că există vreo diferență. O situație asemănătoare întâlnim la PNL. Și aici, disidența face ravagii. Sfâșierea sufletească a unor membrii venerabili sau onorabili, între fidelitatea față de conducerea aleasă și dragostea față de președintele tuturor românilor îi pune în situația dramatică de a li se trage șuturi în fund dacă se încăpățânează să nu-și ia tălpășița de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Ce să facă un Boureanu sau o Turcan? Să se așeze în pridvorul partidului și să cerșească mila și bunăvoința colegilor? E sigur că nu vor face acest lucru și că vor trece în singurul loc dispus să-i primească cu brațele deschise: Partidul Democrat. Există un principiu al partidelor comunicante, care face ca, în ciuda unor mișcări browniene, trecerea dintr-o parte în alta să se facă riguros organizat. Mai organizat decât activitatea generală a partidelor - presupunând că acestea mai fac și altceva decât să-și dea afară membrii proprii și să-i primească pe ai altora.
|