Conferinţa naţională a PDSR-ului - organizată pe parcursul unei singure zile, azi, din raţiuni financiare (!) - mi se pare un eveniment important. Sau care poate deveni important cu o condiţie: aceea de a nu se transforma într-o festivitate triumfalistă.

Desigur, nu puţini dintre liderii acestui partid adulmecă boarea revanşei. Cupa cu procente poartă în ea o licoare mortală, dacă e sorbită pe nerăsuflate. Desigur, să ai în opţiunile electoratului un avans ca acela pe care îl are acum PDSR-ul - dar, mai ales, procentul care-1 validează pe ex-preşedintele Iliescu drept cel mai autorizat candidat la fotoliul de la Cotroceni - nu e de colo.

Dar până la alegeri mai e cale lungă - mai mult de un an. Iar dacă, în acest interval, PDSR-ul nu reuşeşte să aducă argumente clare, prin care să-şi legitimeze avansul, lucrurile se pot schimba în mod dramatic.

Cred că cea mai importantă problemă a partidului este să poată demonstra electoratului că PDSR-ul de mâine nu va fi cel din anul 1996 şi că poziţia pe care se află nu se datorează exclusiv prăbuşirii, sub impactul nereuşitelor politice, a adversarilor săi.

Nu ştiu - şi nici nu e treaba mea - cum poate fi făcut acest lucru.

Pot cel mult să bănuiesc: despărţirea de unii oameni, a căror pierdere nu înseamnă nimic, ală- turarea unor oameni noi, a căror prezenţă să însemne ceva, renunţarea la spiritul de revanşă, evaluarea realistă a momentului şi obiectivelor, dincolo de retorica tradiţională, percepţia transformărilor produse în structura. electoratului - ar fi câteva dintre pârghiile prin care PDSR-ul ar putea să-şi justifice, prin sine, poziţia de lider în opţiunile majorităţii.