Conferinþa naþionalã a PDSR-ului - organizatã pe parcursul unei singure zile, azi, din raþiuni financiare (!) - mi se pare un eveniment important. Sau care poate deveni important cu o condiþie: aceea de a nu se transforma într-o festivitate triumfalistã.
Desigur, nu puþini dintre liderii acestui partid adulmecã boarea revanºei. Cupa cu procente poartã în ea o licoare mortalã, dacã e sorbitã pe nerãsuflate. Desigur, sã ai în opþiunile electoratului un avans ca acela pe care îl are acum PDSR-ul - dar, mai ales, procentul care-1 valideazã pe ex-preºedintele Iliescu drept cel mai autorizat candidat la fotoliul de la Cotroceni - nu e de colo.
Dar pânã la alegeri mai e cale lungã - mai mult de un an. Iar dacã, în acest interval, PDSR-ul nu reuºeºte sã aducã argumente clare, prin care sã-ºi legitimeze avansul, lucrurile se pot schimba în mod dramatic.
Cred cã cea mai importantã problemã a partidului este sã poatã demonstra electoratului cã PDSR-ul de mâine nu va fi cel din anul 1996 ºi cã poziþia pe care se aflã nu se datoreazã exclusiv prãbuºirii, sub impactul nereuºitelor politice, a adversarilor sãi.
Nu ºtiu - ºi nici nu e treaba mea - cum poate fi fãcut acest lucru.
Pot cel mult sã bãnuiesc: despãrþirea de unii oameni, a cãror pierdere nu înseamnã nimic, alã- turarea unor oameni noi, a cãror prezenþã sã însemne ceva, renunþarea la spiritul de revanºã, evaluarea realistã a momentului ºi obiectivelor, dincolo de retorica tradiþionalã, percepþia transformãrilor produse în structura. electoratului - ar fi câteva dintre pârghiile prin care PDSR-ul ar putea sã-ºi justifice, prin sine, poziþia de lider în opþiunile majoritãþii.