Zilele trecute, canalul naþional de televiziune a difuzat un film de referinþã: 'Prima paginã'. Cu Jack Lemmon ºi Walther Mathau, doi monºtri sacri ai comediei americane. Filmul a fost fãcut dupã o piesã de mare succes ºi este inspiratã din realitãþile suculente ale Americii deceniilor trei-patru din secolul trecut. Personajele principale sunt, generic, presa ºi politica, aºa cum se manifestau ele curent într-un mare oraº. Pentru mulþi dintre cei care l-au vãzut - sau l-au revãzut - a fost un exerciþiu ºocant. Filmul a rulat ºi pe marile ecrane, prin anii '80. Era, ca multe altele, un produs exotic, despre o lume exoticã, iar propaganda de partid care l-a cenzurat a vãzut în el un excelent model de descompunere a societãþii burgheze, care-ºi etala din plin tarele. Bref: într-un oraº mare are loc un incident. Un militant marxist împuºcã din greºealã un poliþist. Este arestat, judecat ºi urmeazã sã fie spânzurat pentru ca administraþia, aflatã în prag de alegeri, sã dea un exemplu de preocupare faþã de siguranþa cetãþeanului. În timpul unei reconstituiri, 'criminalul' ia pistolul ºefului poliþiei ºi îºi însceneazã o evadare pe care unul dintre jurnaliºtii de faimã din oraº încearcã sã o exploateze în folosul ziarului sãu ºi în detrimentul concurenþei. Este ultimul sãu reportaj, pentru cã în garã îl aºteaptã iubita alãturi de care vrea sã înceapã o nouã viaþã în alt oraº. Este despãrþirea de o meserie rudimentarã, care exploateazã fãrã milã slãbiciunile sau neºtiinþa oamenilor, care practicã demagogia ieftinã ºi care nu se dã în lãturi de la nici un ºantaj. Aceastã presã se luptã cu politicieni la fel de corupþi, gata sã facã orice mârºãvie pentru a-ºi menþine privilegiile, gata sã mintã ºi sã fure pentru a fi realeºi sau pentru a urca pe scara ierarhicã. Aproape firesc, al treilea termen al întâmplãrilor este poliþia: o poliþie incompetentã, abuzivã, dispusã la orice i-ar putea aduce avantaje sau privilegii. Este tabloul satiric, dus la extrem, al unei democraþii necoapte, neconsolidate, care uzeazã de aparenþe pentru a menþine ºi perpetua controlul unei minoritãþi vicioase asupra unei majoritãþi ignorante. Am fost, spuneam, ºocat, de similitudinile dintre aceastã Americã a anilor '30 ºi România primului deceniu din noul secol. Aproape aceleaºi personaje ºi aceleaºi medii: politicieni puºi pe cãpãtuialã dar, mai ales, ziariºti ºi ziare practicând aceleaºi formule ºi aceleaºi metode. Cu o singurã diferenþã: ceea ce se întâmpla în urmã cu aproape trei sferturi de veac în America, este de actualitate astãzi în România. Ne aflãm la acel început de drum pe care ni l-a prezis cu brutalitate Silviu Brucam, neºtiind poate, nici el, cât de multã dreptate avea ºi cât de copios avea sã-l confirme evoluþia democraþiei româneºti de tranziþie. Nu ºtiu cât a fost intenþie ºi cât nimerealã în programarea acestui film, dar cred cã cu cât mai mulþi dintre actorii primelor noastre scene - politicieni, jurnaliºti, poliþiºti - l-ar fi urmãrit, tot atâþia s-ar fi putut vedea, cu jenã, ca într-o oglindã...