„Confruntarea” dintre veteranul liberal Stroe și juniorul democrat Prigoană este una fără istorie. Dacă cineva s-a îndoit în legătură cu rezultatul, a făcut-o pe propria sa răspundere, pentru că entuziasmul imberbului vlăstar al spiței Prigoană nu a făcut nicio gaură în cer. Electoratul – cât a fost – a preferat o maturitate, fie ea și hârșită, în relele politichiei, în locul ignoranței avântate a beizadelei semi-mogulului deșeurilor.
Procentul cu care a câștigat Stroe constituie o răzbunare târzie pentru scorul modest făcut de celălalt liberal – Olteanu – care a ajuns, norocos, în Parlament, de pe poziția a treia a unui clasament complicat și greu de înțeles.
Experimentul din Colegiul 1 pune însă în evidență un alt lucru: rețeta alianțelor electorale parțiale. Este pentru prima dată când două partide se înțeleg asupra strategiei de urmat: pesediștii au renunțat să-și desemneze un candidat, favorizându-l pe cel al liberalilor – pentru că în condițiile în care s-ar fi bătut pentru acest loc trei partide, nu se prea știe care ar fi fost rezultatul final. Așa, Stroe a contorizat în dreptul său și eventualele voturi social-democrate, surclasându-l pe micul Prigoană. Evident că a existat, la originea acestei realizări, un troc: în replică, liberalii se vor abține să-și pună un candidat în Colegiul 19, vacantat de doamna Daniela Popa, ușurând misiunea candidatului social-democrat (sau conservator?) în confruntarea cu cel democrat. Este un mod de funcționare al unei alianțe conjuncturale care mai îndulcește amărăciunea dezertărilor de parlamentari către tabăra aflată la putere și netezește drumul unei viitoare politici concertate la nivel de partide.
Aceasta cred că este semnificația episodului din Colegiul 1. Nu „drama” lui Prigoană, cel confruntat, asemenea șefului său, cu o monstruoasă coaliție tentaculară, menită să împiedice reformarea clasei politice pe care și-o asumase, pe cont propriu, progenitura clanului Prigoană. Rezultat previzibil, ca și „pierderea colaterală” înregistrată la nivelul șefului de campanie al acestuia, Răzvan Murgeanu, căruia nu mă îndoiesc că se vor găsi unii care să-i ceară socoteală pentru strategia pe care candidatul n-a catadixit să o urmeze...
P.S. Cel mai interesant lucru rămâne faptul că din lista de candidați prezentată de PDL, Prigoană era, totuși, cel mai valoros!