După ce și-a lansat canonada obișnuită împotriva mogulilor, președintele și-a luat din nou tălpășița externă. De data asta, tocmai spre Coreea de Sud, la o conferință.
Aprig dușman, în primii ani de exercițiu, al „turismului prezidențial”, pe care l-a și condamnat cu vorbe grele, rezumându-se la vizite-fulger doar pe unde considera că este strict necesar, Băsescu iese spectaculos din acestă pasă. S-a dus fără vreo treabă anume, preț de trei zile, să stea la taclale cu Papa și cu șeful Marelui Ordin de Malta, după ce a încercat să dea o coloratură practică la fel de inutilului turneu în jurul Mării Negre. I-a dispărut, parcă peste noapte, și fobia față de paturile străine, pe care la început le-a evitat cât a putut. Bag seamă că a început să-i placă până și bătrânul avion prezidențial B707, pe care la un moment dat a încercat să-l schimbe cu un Airbus din flota de la sol a TAROM-ului. Prevăd că până la sfârșitul anului va face și vreo 2-3 turnee mai lungi, unul prin America de Sud și altul prin Africa, reînodând astfel o tradiție de pe vremea primului utilizator al aeronavei prezidențiale.
Ce vrea să însemne această subită pasiune pentru funcția de reprezentare a președintelui? Că Traian Băsescu se plictisește tot mai mult în țară. Că, lipsit de pârghii executive, a cam început să se sature de ciondăneala perpetuă cu inamicii de la guvernare. Că băile de mulțime în teritoriu nu mai sunt atât de răcoritoare ca pe vremuri și că tot mai des se găsește câte o băbuță sinistrată care să-i zică câteva de la obraz. Or el nu rabdă chestia asta. Să i se zică. Traian Băsescu, marinarul de cursă lungă, începe să regăsească în vizitele externe, oficiale sau cum le-o zice, ceva din bucuriile tinereții sale hoinare. Având în plus avantajul unor protocoale pe măsură și – mai ales – a unor evoluții publice lipsite de criticile și de reproșurile pe care trebuie să le înfrunte la domiciliu.
Îi plăceau mult vizitele oficiale lui Ceaușescu. Era prilejul cu care se vedea tratat cu toată acea deferență care-i confirma statutul special pe care și-l acordase. I-au placut – poate într-o mai mică măsură – și lui Constantinescu, cel obsedat de calitatea sa de lider zonal. Pentru Iliescu ele au constituit bune prilejuri în care-și putea etala discursul mondialist și preocupările legate de dezvoltarea durabilă, cu care avea mai puțin ecou în țară. O lungă experiență politică și diplomatică l-a făcut însă pe Iliescu să evite gafele și erorile cu care și-a împodobit activitatea de gen președintelui în exercițiu. Situație în care, orice vizită sau turneu devine, automat, un vast prilej de confuzie sau de generarea unor percepții eronate. Iar când se mai întâmplă ca președintele să-și regleze conturile interne în afară, efectele sunt pe măsură. Aștept cu interes să aud ce trăznăi a mai făcut și prin Coreea, după năstrușnica invitație adresată Papei.