Într-o emisiune recentă de televiziune, preşedintele Iliescu şi-a susţinut punctul de vedere afirmat cu ceva timp în urmă, referitor la o categorie de baroni de presă-în concepţia sa, oameni care s-au îmbogăţit de pe urma acestei profesii, utilizând metode şi mijloace dacă nu ilegale, în mod cert aflate la limita legii.Afirmaţia a stârnit comentarii oţărâte încă de pe atunci, preşedintele fiind acuzat că operează în continuare cu categorii de genul unei anumite părţi ale presei, ignorându-i pe acei gazetari care-şi fac în mod onest datoria. Observaţia preşedintelui-partizan recunoscut al dictonului sărac dar cinstit-că aceia la care făcea referinţă nu se puteau îmbogăţii în mod cinstit, comportă comentarii. Pentru că, faţă de anii capitalismului sălbatec practicat în prima parte a perioadei de după Revoluţie, în aceasta din urmă presa a devenit o industrie de dimensiuni transnaţionale, care operează cu mijloace specifice, între acestea aflându-se şi posibilitatea ca, la vârf, unii gazetari cu talent şi spirit întreprinzător, să se poată aşeza în rândul oamenilor cu averi considerabile.Sunt însă sigur că nu la aceştia se referea preşedintele, caregoria pe care o vizează fiind aceea, revizuită şi adaugită, a urmaşilor autorului dictonului "Şantajul şi etajul"-celebrul Pamfil Şeicaru, de la Curentul interbelic. Şantajul de presă a fost şi mai este principala metodă prin care ziarele fără alte atu-uri(calitate, tiraj, prestigiu)reuşesc să smulgă aşa zisele fonduri de publicitate care, de cele mai multe ori merg în buzunarele patronilor. Aceste fonduri sunt date în schimbul tăcerii în legătură cu episoade oneroase din activităţile unor companii sau persoane, sau a încetării atacurilor, intitulate pompos dezvăluiri senzaţionale. De ce nu are nimeni curajul să denunţe asemenea practici- l-a întrebat realizatorul emisiunii pe preşedinte.Pentru că nimeni nu a câştigat până acum într-o confruntare cu presa!- a răspuns domnia sa şi- parţial color-are dreptate. Cu precizarea că aceste războaie nu s-au purtat cu presa în totalitatea ei, ci cu anumite zone care s-au coalizat pe principiul intereselor comune. Căci, în România de dinaintea intrării în UE funcţionează cu succes o presă înterlopă, ai cărei lideri nu se mulţumesc să stea în umbră, de unde să dirijeze lucrurile, ci ies în faţă fluturându-şi ameninţător legitimaţiile de gazetari făcuţi peste noapte, care nu ştiu dacă virgula se pune sau nu între subiect şi predicat.Războiul cu presa poate fi câştigat, însă doar de către presă. De cealaltă parte a ei, care pune mai presus principiile de conduită morală şi deontologie profesională, adică exact acelea care pot face ca ea să nu cadă pradă, în ansamblul ei, unei mafii tot mai subtile şi ameninţătoare.