Parcã în nicio altã guvernare de pânã acum nu s-a abãtut urgia comisiilor parlamentare de anchetã ca în cazul Cabinetului Boc. Nu mai puþin de “2+1” dintre titularii de portofolii au intrat deja sau intrã în vizorul DNA pentru presupuse fraude ºi deturnãri de fonduri. ªi asta abia la început de mandate, când ai zice cã personajele nici nu ºtiu prea bine cu ce se ocupã. Dacã la Ridzi ºi Nemirschi schema e simplã - încredinþarea de contracte fãrã licitaþii unor firme prietenoase prin care se dreneazã o bunã parte din sumele dedicate “unor evenimente” - în cazul Elenei Udrea situaþia e niþel mai complicatã, pentru cã aceasta a însoþit “drenajul” de unele mãsuri de prevedere, chiar dacã aflate la limita legii. ÃŽn ce o priveºte pe ºefa de la Turism, principala ei problemã este cheltuirea aiuristicã a unor sume enorme, pe cãi extrem de puþin folositoare domeniului pe care-l pãstoreºte.
ÃŽn toate cele trei cazuri - ºi în cele care vor mai urma - este vorba, de fapt, de altceva: pe afiºul piesei care se joacã în culise scrie: ”Bani pentru partid”! Fie ei pedeliºti, fie pesediºti, miniºtrii au fost mandataþi de conducerile lor superioare sã scoatã, pe orice cãi, bani pentru cea mai importantã campanie electoralã a sezonului, pe lângã cele de mai micã amploare. ÃŽn cazul miniºtrilor versaþi, cu stagiu în Executiv, se simte ºi se vede cã aceºtia nu s-au lansat orbeºte în îndeplinirea sarcinilor. Novicii, însã, n-au fost capabili sã dea dovadã de aceleaºi precauþii ºi au ales cele mai simple - ºi mai vulnerabile - cãi de sifonare a banilor.
Acuma sã nu facem eroarea sã ne imaginam cã Guvernul Boc ar fi cel mai corupt dintre cele care s-au perindat pânã acum pe la Palatul Victoria. Nicidecum! Este doar cel mai “neomogen ºi mai flãmând” dintre toate. Jaful la banul public s-a declanºat devreme, încã din primele ore ale democraþiei, numai cã opinia publicã în general ºi presa în special n-au fost atât de atente ºi de... competente, aº spune. Lecþia tehnicilor de devalizare a fost un secret bine pãstrat ºi transmis, adeseori din om în om, încât a fost nevoie de ani buni pentru ca mass-media sã poatã ridica un colþ al valului de discreþie care le acoperã. De acum, însã, se cam ºtie, ºi conform principiului “domino”-ului este de aºteptat o reacþie în lanþ, cam pe la toate ministerele ºi instituþiile care practicã astfel de metode.
Este, dacã vreþi, o dovadã a rolului preponderent pozitiv pe care îl joacã presa într-o societate cu pretenþii democratice. Aceeaºi presã care a fost, în general, beneficiarul “evenimentelor” pe care le-a oglindit contra-cost, este ºi cea care dã în vileag incorectitudinea ºi necinstea celor puºi sã gospodãreascã tot mai puþinul ban public.