„Pre – fraudarea alegerilor” este o găselniţă inspirată. Ea vine – cum nu se poate mai prost pentru preşedintele în exerciţiu – din partea unor organizaţii civice care acum cinci ani l-au suţinut trup şi suflet. Mai ales suflet. Argumentele invocate de acestea sunt reale şi cu mult mai credibile decât dacă le-ar fi aruncat în joc contracandidaţii lui Băsescu. Este limpede că staff-ul său electoral imaginat varianta Referendumului ca un argument forte în campania elecorală. Un candidat în exerciţiu şi care nu se poate lăuda cu vreo realizare concretă, nu are decât varianta deturnării discuţiei de la bilanţ spre perspectivă. O perspectivă care poate servi şi drept scuză. Aşadar, referendumul devine instrumentul concret de luptă cu partea ticăloşită a societăţii care l-a împiedicat sistematic să-şi atingă obiectivele, garantându-i totodată o prezenţă mai susţinută a electoratului propriu la urne.

Mă îndoiesc însă că Traian Băsescu se va lăsa impresionat de acest demers şi nu-l va folosi ca un argument în plus pentru demonstaţia sa: vedeţi, nu ştiu ce să mai născocească ca să mă împiedice să reformez societatea! Iar pentru reglementarea constituţională a situaţiei, paşii sunt prea numeroşi şi timpul mult prea scurt pentru a ajunge la un rezultat. Ce să se facă: să fie avertizat alectoraul să nu ţină cont în exprimarea opţiunilor sale de campania deja declanşată pe această temă?

Mai puţin inspirată – ca tactică de atac la acelaşi preşedinte – este povestea cu „scrisorile lui Hayssam”. Desigur, mulţi se vor întreba de ce au ajuns acestea în posesia ziarelor care le-au publicat taman acum, în campanie? Cum şi de ce le-a ţinut ascunse şi nu le-a dat curs la timpul cuvenit? Răspunsul este cât se poate de clar: cine le-a avut, sau le-a dobândit, a calculat cu exactitate momentul detonării. Episodul „Hayssam” a făcut să curgă destulă cerneală şi vorbe. Au existat mereu suspiciuni legate de modul în care a fost rezolvată „criza ostaticilor” şi de epilogul acesteia – fuga sirianului. Însăşi secretizarea – pentru 40 de ani – a documentelor legate de aceasta ne dă de înţeles că au existat destule aspecte neclare sau chiar dubioase în derularea anchetei. Suspiciunile legate de anumite „înţelegeri” au persistat. Iar acum ele prind contur. Şi devine limpede că „fuga” sirianului nu a fost o performanţă individuală a acestuia, ci a fost pusă la cale cu minuţie de către instituţii şi persoane competente. Că a existat o înţelegere în virtutea căreia Hayssam trebuia să fie făcut scăpat. Ce rămâne profund neclar în această poveste este circul pe care l-a declanşat fuga acestuia  şi demiterea în bloc a şefilor de servicii secrete. Cel puţin prin acest gest preşedintele apare ca orchestrator al întregii afaceri – cu atât mai mult cu cât cei demişi n-au avut nici o manifestare de revoltă faţă de un act în mod evident abuziv. Pentru că reţeta fugii fusese scrisă de personaje care n-au fost niciodată demise şi cărora nu li s-a cerut socoteală pentru asta (Botoş, Macovei, Degeratu).

Nu cred, însă, că -  în ciuda fierberii publicistice – acest episod va cântări prea mult în balanţa unui eventual eşec al preşedintelui. Nu pot să nu-mi amintesc că în 2000 s-au orchestrat scandalurile „Costea” şi „Firul Roşu” cu bătaie directă la candidatul Iliescu şi că, în ciuda eforturilor organizatorilor, acestea nu au avut nici un impact la urne.

Dacă Traian Băsescu va avea de pierdut în 22 Noiembrie şi în 6 Decembrie, va pierde de urma altor scandaluri. Dintre multele pe care le-a provocat, cu îndârjire aproape. Băsescu  are mari şanse să câştige referendumul, dar să piardă realegerea...