Apelul patetic la „forþele demmocratice” fãcut de preºedintele Bãsescu are în el ceva profund comic: dupã ce a încercat pe toate cãile sã dãrâme un premier ºi un guvern-confecþionate de cãtre el însuºi, Traian Bãsescu se vede acum în situaþia delicatã a ucenicului vrãjitor care a desfãcut dopul clondirului în care se afla necuratul ºi nu mai poate stãpâni în niciun fel efectele.
Apelul prezidenþial este, în acelaºi timp, o recunoaºtere a neputinþei sale de a mai impune regulile. Preºedintele jucãtor a fost transformat în preºedinte-spectator, cu lagul sãu concurs. Asistãm, parcã, la o comedie de proastã facturã în care partitura principalã este demagogia. Bãsescu someazã guvernul sã „intre în legalitate”! Adicã sã-ºi dea demisia ºi sã-i lase pe alþii - pe cei agreaþi de domnia sa. I se atrage lui Tãriceanu atenþia cã nu e frumos sã guverneze cu o susþinere de doar 18%. Nu este frumos, dar asta e! Jocul de interese, democratic, îi permite sã comitã aceastã impietate. Culmea este cã exact Traian Bãsescu a adus la putere acest guvern nedemocratic, comiþând un abuz legal ºi desemnând pentru formarrea guvernului, în 2005, pe acela care nu câºtigase alegerile. A fost „pofta ce-a poftit” câºtigãtorul prezidenþialelor, ºi l-a durut în cot de faptul cã ar fi trebuit sã-l nominalizeze atunci pe Nãstase. A preferat varianta aceasta, blindatã printr-un ºantaj la fel de nonºalant ºi de puþin simþitor faþã de „soluþiile imorale” adoptate. ªi-a frecat, atunci, mâinile de bucurie cã le-a tras-o pesediºtilor. Acum ºi le roade de necaz cã nu mai are cum sã repare eroarea.
Guvernul Tãriceanu nu este nedemocratic. El are particularitatea de a beneficia de o conjuncturã specialã, graþie cãreia poate supravieþui, în minoritate fiind. Iar aceastã conjuncturã a fost pur ºi simplu creatã de acelaºi Traian Bãsescu. Acesta a reuºit performanþa de a coaliza forþe politice de la putere ºi din opoziþie în aºa fel încât sã fie blocat în aproape orice miºcare. Datoritã lui, Partidul Democrat a fost eliminat de la putere, unde ar fi putut rãmâne, bine-mersi, pânã la încheierea mandatului. Datoritã lui, PSD-ul a tratat moþiunea proprie aºa cum a tratat-o, preferând sã rãmânã cu un Tãriceanu care poate fi manipulat, decât cu un Bãsescu inflexibil. Iar Traian Bãsescu se pune singur într-o posturã penibilã cerºind - dupã ce a epuizat orice alte mijloace de „convingere” - sprijinul celor pe care-i dispreþuieºte ºi-i atacã cu orice prilej pentru a-i înlãtura de la putere propriul sãu produs.
În asta constã paradoxal, penibilul ºi savoarea politicii care se face la Bucureºti, unde nimeni nu mai ºtie care e puterea ºi cât de puternicã este, ºi care este opoziþia ºi câtã opoziþie se face cu adevãrat.