În Irak lucrurile se îndreaptă spre un deznodământ pe care nici un observator cu minte nu cred că l-a pus vreun moment la îndoială. Controlul total al Capitalei și, implicit al țării, poate fi o chestiune de ore sau de zile, chiar dacă ceea ce s-a întâmplat până acum a contrazis planurile cam prea optimiste ale Pentagonului. Dar, probabil că marea surpriză a campaniei rămâne rezistența sporadică și lipsită de convingere a unei armate pe care specialiștii o considerau a fi una dintre cele mai redutabile. Cu o aviație inexistentă, cu blindatele rămase prin adăposturi, te întrebi din când în când cu cine se bat americano-englezii, și pe unde vor fi "trupele de elită" ale Gărzii Republicane despre care vorbeau cu teamă, parcă, strategii de la Washington. Iluzia unei rezistențe de lungă durată a fost, însă, spulberată de pătrunderea demonstrativă a unor blindate americane prin centrul orașului despre care se credea că ar putea deveni un al doilea Stalingrad. Capturarea sau îngroparea lui Saddam sub dărâmăturile buncărelor sale va aduce victoria. Dar, odată cu aceasta, și marile probleme pe care le va implica controlul unei țări aflate în pragul haosului total, a cărui populație nu va mai putea fi ținută în frâu cu raiduri aeriene și cu atacuri ale blindatelor. Americanii întrevăd abia acum această perspectivă și așa se explică schimbarea de ton și de opțiuni, potrivit cărora "cartoful fierbinte" al victoriei al urma să fie preluat de către ONU. Același ONU de care nu s-a ținut cont la declanșarea ostilităților, este chemat să gestioneze un dezastru umanitar care s-ar putea să depășească și cele mai sumbre previziuni, făcând din Irak un Afganistan la puterea a doua. |