Mergea omul, liniºtit, cu viteza legalã, prin judeþul Giurgiu, cãlare pe Harley Davidson-ul sãu din dotare, când s-a trezit tamponat, pe la spate, de un Golf condus de un chelios agresiv care, în loc sã se scuze cã n-a pãstrat distanþa legalã, i-a cerut bani. „Dã, bãi, banii înapoi!” – i-a strigat acesta prin fereastra deschisã a maºinii. „Vezi cã þi-am trimis ºi o scrisoare!”.
Dumneavoastrã sã fiþi în locul celui tamponat, cum aþi fi reacþionat? Aþi mai fi fost politicos? Aþi întreba: „Domne’ dumneata mergi pe unde te uiþi sau nu te uiþi pe unde mergi?”. Desigur cã nu. Premierul Tãriceanu este, pânã la urmã, ºi el om având, deci, reacþii omeneºti: „Sã mã mai lase în pace cu scrisorile lui ºi sã-ºi vadã de treabã. De problemele oamenilor!” (citat din memorie).
Aþi înþeles, desigur, cã cel care l-a tamponat pe ºeful Executivului, pe când fãcea o vizitã de lucru în teritoriu era chiar preºedintele. Al þãrii. Fost aliat ºi tovar㺠de drum în 2004. ªi-n 2005, parþial. Ei bine, fostul tovar㺠s-a ofuscat de faptul cã Tãriceanu nu vrea sã dea banii înapoi pe taxa auto. Nu cã ar fi avut el de primit ceva, ci din grijã pentru omul simplu ºi cu drept de vot. Surprinzãtor, preºedintele n-a sesizat caracterul subversiv ºi nelegal al popularei „taxe de primã înmatriculare” nici atunci când a fost lansatã (în devãlmãºie cu oamenii lui, democraþii) ºi nici când a promulgat-o, fãrã niciun fel de obiecþii. Ochii i s-au deschis larg abia acum, când chestiunea a devenit un subiect de disputã politicã. Când se poate demonstra faptul cã Tãriceanu este omul oligarhilor, cã le face acestora toate interesele (ºi ale lui pe lângã astea) ºi cã-l doare în cot de omul simplu pe care l-a obligat sã plãteascã o taxã de înmatriculare mai mare decât valoarea maºinii, luatã din cine ºtie ce târg de vechituri de prin Europa. Preºedintele se face, prin aceastã scrisoare ultimativã, exponentul celor circa 120.000 de plãtitori ai acestei taxe, care vor merge la vot ºi în primãvarã ºi în toamnã, cu sentimentul tonic cã cineva, acolo sus, se gândeºte la ei.
Dar tot la ei se gândeºte ºi premierul: la sãnãtatea lor, la aerul pe care-l respirã – tot mai poluat de rablele în circulaþie – ºi la dreptul lor fundamental de a-ºi lua o maºinã nouã, de la unul din dealerii care toarnã parfum în rezervorul maºinii. Pentru cã - ce n-a înþeles poporul, de-a lungul istoriei acestei taxe – este cã în sinea lui, Guvernul nu s-a gândit sã mai umfle niºte bani pentru buget, ci s-a preocupat de condiþiile de viaþã ºi de muncã a omului simplu. Simplu, nu? Aºa cã sã ne mai lase în pace preºedintele, cu populismul lui de campanie, cã le avem ºi noi pe ale noastre. ªi ne ajung!