Tragedia de la Smolensk a avut darul - aproape nesperat - sã readucã În atenÞia lumii un epidod cutremurãtor al istoriei recente cu care contemporanii au jonglat Îndelung precum cu un cartof fierbinte, imposibil de prins În mânã.
Acceptul tardiv al ruºilor de recunoaºtere a grozãviilor Întâmplate În pãdurea Katyn, În urnmã cu 70 de ani, n-ar fi avut, poate, aceeaºi semnificaÞie pe care o are astãzi, când jertfa nedoritã a oficialilor polonezi nu face altceva decât sã Întãreascã semnificaÞia evenimentelor. ªi poate cã abia tragedia de astãzi aduce la acelaºi numitor comunsentimentele reprezentanÞilor naÞiunilor implicate atunci.

Asasinarea cu sânge rece, pe badã rulantã, a peste 20 de mii de oameni doar pentru vina de a aparÞine unei naÞiuni care Încurca planurile puternicilor vremii nu-ºi are corespondent decât În operaÞiunikle metodice de suprimare a milioane de persoane În lagãrele naziste ºi În gulagurile comuniste.

Fãrã a fi declarat vreodatã rãzboi Poloniei, ruºii au pus În aplicare monstruosul plan de anihilare a elitei acestei Þãri cu o cruzuime ºi determinare cu nimic inferioare celor utilizate de corespondenÞii lor germani, operaÞiune care, În faÞa istoriei, nu-i face cu nimic diferiÞi. Poate cã doar pentru ceea ce s-a Întâmplat la Katyn, comunismul meritã un proces similar cu cel al nazismului, de la Nuremberg. Istoria, Însã, o scriu Învingãtorii ºi, dupã 70 de ani, Putin recunoaºte, dar nu-ºi asumã ceea ce a fãcut Stalin.

E bine ºi atât, κi va fi spus preºedintele Kaczinsky, În avionul care-l ducea spre locul unde se aflã gropile comune care au constituit mormântul conaÞionalilor sãi. ªi al sãu, În cele din urmã. A fost ºi este un pas important nu pe calea unei reconcilieri facile - la urma urmelor nici În Germania, nici În Rusia ºi nici chiar În Polonia nu mai sunt cei care au executat sau au suferit de pe urma mãcelului iraÞional. Sunt alÞi oameni, care continuã Însã sã poarte povara urmãrilor acelui puseu teribil de iraÞionalitate.

Este o Polonie, renãscutã - pentru a câta oarã? - din propria-i cenuºã ºi niºte polonezi care pot spune, cu mândrie ºi demnitate, cã n-au acceptat niciodatã cu capul plecat, deciziile nedrepte ale jocului puterilor. Dacã existã În Europa o naÞiune eroicã, polonezii binemeritã, o astfel de nominalizare. Nu doar pentru faptul cã n-au acceptat niciun diktat, cã lupta lor a pãrut de multe ori zadarnicã ºi victimele inutile. Este nevoie, Întodeauna, de puÞinã nebunie de acest fel, din care se extrag rãdãcinile supravieÞuirii ºi renaºterii.

Cu siguranÞã, Polonia va avea puterea sã renascã ºi din aceastã nouã tragedie ºi sã-ºi impunã, aºa cum o face, cu o determinare pe care n-o au alÞii, propria voce ºi propria voinÞã Într-un concert european În care inamicii de moarte de ieri, interpreteazã azi o partiturã comunã.