Ieri, la Palatul Parlamentului, au început lucrările unei Conferinţe Internaţionale a cărei substanţă majoră a fost trecută cu vederea chiar de presă.  Este pentru prima dată când se dezbate în ţară (subliniez: în ţară!) o asemenea tematică delicată şi, în acelaşi timp actuală: 'Politica şi mass media în ţările post-comuniste'.  Despre politica şi mass media în România, ţară post comunistă tipică, s-a mai discutat, pe îndelete, în 2000, la EXPO Hanovra.  Atunci, pavilionul României de la această importantă reuniune internaţională a fost gazda unui simpozion de presă care s-a bucurat de participarea, cu comunicări şi contribuţii originale, a nu mai puţin de 30 de gazetari dintre cei mai importanţi ai momentului.  S-au spus atunci lucruri pline de substanţă care au conturat o radiografie crudă şi exactă a condiţiilor în care cele două puteri coexistă şi se intercondiţionează reciproc. Nu s-au schimbat prea multe lucruri nici în presă, nici în politică, din 2000 încoace.  Cel mult - cum opina ziaristul Sorin Roşca Stănescu - putem constata că încălcările flagrante ale libertăţii presei de către Putere sunt tot mai puţine.  Nu-mi dau încă seama cât de valabilă e reciproca... Dezbaterea din 2003 este importantă din alt punct de vedere.  Din acela prin care ministrul Vasile Dâncu încerca să provoace asistenţa: dialogul Putere-Presă este blocat!  Blocat, în primul rând de rolul pe care şi l-a asumat presa în primii ani de democraţie, de suplinirea unor instituţii care nu reuşiseră să se im pună.  De o anumită percepţie totalitară, care împărţea presa, ca şi societatea, în 'anumite părţi'. Cât va mai fi posibilă şi valabilă o asemenea autoasumare?  Care va fi momentul în care presa se va diviza în genuri pure - pentru că natura procesului de tranziţie a modificat considerabil statutul şi funcţionarea presei?  Ministrul Informaţiilor Publice aprecia că, după părerea sa, avem un sistem mediatic modern, echilibrat, cel puţin pentru orizontul actual de aşteptare al publicului.  Presa a luat-o înaintea societăţii, încă de după Revoluţie, şi îşi menţine avansul. Problema presei, cred, nu este puterea.  Şi nici relaţia directă cu puterea politică.  Problema presei în post comunismul Europei de Est ţine de parteneriatul său real cu publicul, ale cărei interese teoretic, ar trebui să le reprezinte. Când se va întâmpla un astfel de lucru?  În opinia mea, şi presa şi societatea mai au de trecut un hop: cel al condiţionării economice.  Atâta timp cât piaţa nu va fi capabilă să susţină o mass media competitivă prin oferta de publicitate, presa va continua să fie condiţionată şi manipulată prin mijloace economice.  Şi nu va reuşi să-şi îndeplinească în bune condiţii rolul său de câine de pază al democraţiei.