Ce ţi-e şi cu presa asta rău intenţionată! Neavând de lucru s-a repezit să ţipe ca din gură de şarpe că premierul şi-a angajat o nepoată pe post de consilier personal. Realitatea – ca la Radio Erevan – este cu totul alta: nepoata nu e nepoată primară cu fostul primar, ci doar una de gradul „V”, iar funcţia în care a fost angajată nu este aceea de consilier personal al unchiului de gradul „V”, ci de consilier al consilierei unchiului! Vedeţi, deci, cum stau lucrurile? Nici n-ar fi fost posibil altfel, pentru că dl Boc are o puternică aversiune faţă de nepotismele de gradul I-IV, pe care le-a denunţat viguros pe vremea guvernării Năstase. Deci aşa şi nu altfel stau lucrurile, iar faptul că o tânără naivă şi neştiutoare într-ale manevrelor dâmboviţene a scris în declaraţia de avere ceea ce a crezut ea că e – consilieră de premier – nu este de condamnat.

Nu că alţi premieri nu şi-ar fi promovat şi ei neamurile prin diverse ramuri ale Executivului, dar parcă nu am auzit de nici un Tăriceanu de nu ştiu ce grad, angajat la Palatul Victoria (norocul lui, că acuma era dat afară, odată cu cei peste 150 de funcţionari indizerabili) sau de vreun Năstase, în aceeaşi situaţie. Ambii ex-premieri au fost mai subtili decât dl Boc şi n-au făcut angajări pe bază de nume de familie, ci pe bază de criterii mai puţin săritoare în ochii presei: fini sau naşi, ori membri de gradul I al grupurilor de interese. Un teren mai fertil pentru astfel de aranjamente este în politica propriu-zisă şi în Parlament. Iată, în Parlament sunt adevărate (la propriu şi la figurat) familii: tată-fiică-ginere (în cazul Sârbu – Ponta) sau soţ-soţie (în cazul Mitrea). Şi se mai găsesc. E mai greu de acuzat o stfel de relaţie în câmpul larg al politicii „de partid”: faptul că juna Elena Băsescu este secretar-general adjunct la tineretul democrat-liberal i se poate datora în mai mare măsură ei decât influenţei binefăcătoare a tatălui. De ce Ioana Băsescu nu e şi ea parlamentar, ceva colo, şi-şi vede de treburile ei de notar? Pentru că n-a interesat-o, iar tatăl ei n-a putut să o oblige.

Pe vremea odiosului dictator, exista o lege care interzicea ca soţul şi soţia să lucreze în aceeaşi instituţie sau întreprindere. Nepotismul nu era posibil, atunci, decât la cel mai înalt nivel. Astăzi, dacă ne coborâm puţin atenţia spre nivelurile următoare celei de vârf, vom vedea o adevărată încrengătură de alianţe de familie, în care feluriţi indivizi au pus pur şi simplu mâna pe instituţii sau pe domenii întregi. Şi, bucurându-se de drepturile constituţionale, pot lăsa patrimoniul public moştenire urmaşilor urmaşilor lor. O soluţie pentru contracararea  unei astfel de tendinţe ar fi proiectul pe care-l iniţiase prin 2004, chiar dl Boc. Se iveşte însă o problemă: ce facem atunci cu nepoata Mihaela? Chiar dacă e de gradul „V”?