Ce ți-e și cu presa asta rău intenționată! Neavând de lucru s-a repezit să țipe ca din gură de șarpe că premierul și-a angajat o nepoată pe post de consilier personal. Realitatea – ca la Radio Erevan – este cu totul alta: nepoata nu e nepoată primară cu fostul primar, ci doar una de gradul „V”, iar funcția în care a fost angajată nu este aceea de consilier personal al unchiului de gradul „V”, ci de consilier al consilierei unchiului! Vedeți, deci, cum stau lucrurile? Nici n-ar fi fost posibil altfel, pentru că dl Boc are o puternică aversiune față de nepotismele de gradul I-IV, pe care le-a denunțat viguros pe vremea guvernării Năstase. Deci așa și nu altfel stau lucrurile, iar faptul că o tânără naivă și neștiutoare într-ale manevrelor dâmbovițene a scris în declarația de avere ceea ce a crezut ea că e – consilieră de premier – nu este de condamnat.
Nu că alți premieri nu și-ar fi promovat și ei neamurile prin diverse ramuri ale Executivului, dar parcă nu am auzit de nici un Tăriceanu de nu știu ce grad, angajat la Palatul Victoria (norocul lui, că acuma era dat afară, odată cu cei peste 150 de funcționari indizerabili) sau de vreun Năstase, în aceeași situație. Ambii ex-premieri au fost mai subtili decât dl Boc și n-au făcut angajări pe bază de nume de familie, ci pe bază de criterii mai puțin săritoare în ochii presei: fini sau nași, ori membri de gradul I al grupurilor de interese. Un teren mai fertil pentru astfel de aranjamente este în politica propriu-zisă și în Parlament. Iată, în Parlament sunt adevărate (la propriu și la figurat) familii: tată-fiică-ginere (în cazul Sârbu – Ponta) sau soț-soție (în cazul Mitrea). Și se mai găsesc. E mai greu de acuzat o stfel de relație în câmpul larg al politicii „de partid”: faptul că juna Elena Băsescu este secretar-general adjunct la tineretul democrat-liberal i se poate datora în mai mare măsură ei decât influenței binefăcătoare a tatălui. De ce Ioana Băsescu nu e și ea parlamentar, ceva colo, și-și vede de treburile ei de notar? Pentru că n-a interesat-o, iar tatăl ei n-a putut să o oblige.
Pe vremea odiosului dictator, exista o lege care interzicea ca soțul și soția să lucreze în aceeași instituție sau întreprindere. Nepotismul nu era posibil, atunci, decât la cel mai înalt nivel. Astăzi, dacă ne coborâm puțin atenția spre nivelurile următoare celei de vârf, vom vedea o adevărată încrengătură de alianțe de familie, în care feluriți indivizi au pus pur și simplu mâna pe instituții sau pe domenii întregi. Și, bucurându-se de drepturile constituționale, pot lăsa patrimoniul public moștenire urmașilor urmașilor lor. O soluție pentru contracararea unei astfel de tendințe ar fi proiectul pe care-l inițiase prin 2004, chiar dl Boc. Se ivește însă o problemă: ce facem atunci cu nepoata Mihaela? Chiar dacă e de gradul „V”?