Ciudată, tare ciudată povestea asta cu americanii. Nu cu acordul semnat - că nu-i vom da pe mâna tribunalului internațional pe G.I.-ii care vor face niscai boacăne pe teritoriul nostru! Ce-a fost semnat e bun semnat! Ci cu cine și de ce l-a semnat. Deci, să recapitulam nițel: se difuzează știrea că România a ieșit pe primul loc la semnarea noului acord. Nu se spune cine și cum l-a semnat până când nu se produce ceva agitație internă urmată de urecheli externe. Atunci iese premierul la rampă și zice că să dea expții cine-a semnat. Adică ministrul de Externe, Mircea Geoană. Iese, în sfârșit, și dl Geoană, pe posturi și o dă cotită și învârtită, că de fapt a fost bine ce-au făcut, că Europa nu e supărată pe noi, chiar dacă a zis că de ce nu i-am informat, că de fapt i-am informat, dar nu pe cine trebuia și că, la urma-urmelor, știau de treaba asta și președintele, și primul-ministru și toți cei care trebuiau să știe. Așa, încât, la ce bun tot tărăboiul? Tărăboiul e bun la ceva: la reconstituirea modului în care, în România, se iau decizii de o asemenea importanță. Dl Geoană zice că chestiunea s-a discutat în CSAT și acolo s-ar fi și hotărât semnarea. Dacă lucrurile stau, într-adevăr, așa, de ce a făcut premierul pe niznaiul? De ce a zis că nu prea are habar de problemă și că să dea explicații cine a semnat? De ce n-a zis nimic nici CSAT-ul? De ce nu a intervenit președintele, ca șef al acestui organism? Înclin să cred că explicațiile constau în următoarea situație: s-o fi discutat în CSAT. Uite ce vor americanii! - va fi zis cineva. Ai dracu', cum mai știu să-și apere oamenii - va fi completat altcineva. Nu e în regulă, dar n-o să avem încotro și o să trebuiască să semnăm - ar fi conluzionat nu se știe exact cine. Și problema se va fi închis cam pe aici, urmând a fi reluată cu proxima ocazie. Numai că, în exercițiul său permanent de afirmare, dl Geoană - sau oamenii lui - vor fi zis: hai s-o facem cât e caldă! Ne remarcăm în fața americanilor și ne primesc în NATO mai devreme. Le luăm fața bulgarilor! Și s-a semnat. Într-o manieră în care se produc multe alte evenimente, se iau hotărâri importante prin inițiative personale mai mult sau mai puțin inspirate, tranșându-se rivalități și competiții mai mult sau mai puțin limpezi. |