Bocitoarele presei române, Elena Udrea şi Roberta Anastase, au deplâns cu lacrimi amare, la Ploieşti, starea jalnică în care a ajuns mass-media. Ministresa Dezvoltării şi-a exersat coarda analitică declarând că disputa dintre Vântu şi Ghiţă „arată situaţia dramatică în care se află presa românească, sub controlul unor grupuri de interese economice obscure”.

Plânge ciob de oală spartă! – ar putea exclama, la unison, Vântu şi Ghiţă, demonstrând totosată că ei sunt cei care fac să funcţioneze economia de piaţă, şi nu Guvernul şi Parlamentul, din care fac parte cele două dive, putând, la rândul lor, să-şi exprime îngrijorarea faţă de situaţia dramatică în care se află politica românească, sub controlul unor grupuri de interese „nu chiar atât de obscure”. Ba, aş spune, foarte cunoscute.

Bref: situaţia presei este într-adevăr proastă. Nu mai proastă, însă, decât a politicii sau a altor domenii importante ale vieţii publice. Aş spune că e chiar consonantă, în interiorul său manifestându-se aceleaşi vicii care populează restul societăţii – între care lipsa de credibilitate este cea mai gravă. Dacă ar fi să vorbim despre diferenţe, una dintre acestea ar marca declinul presei ca fiind de dată mai recentă, determinat în special de deteriorarea cadrului general. Îmi amintesc că încă cu 7-8 nai în urmă, presa se mai bucura de încrederea publicului, acesta văzând în mass-media unul dintre pilonii de rezistenţă ai naţiunii în faţa ofensivei corupţiei şi a grupurilor de interese. La starea sa actuală au contibuit, în mod sigur, oameni de calibrul lui Vântu sau Ghiţă, veniţi dinspre business cu intenţia clară  de a face din presă un instrument de presiune şi de atingere a propriilor scopuri economice.

Dar, ca în bussines, în general, aceştia n-au reuşit să confere instrumentului lor forţa economică necesară. Vântu a ajuns datorită unui management fantezist şi aventuros pe marginea colapsului, fiind nevoit să recurgă la „ajutorul” unui personaj minor precum Ghiţă, într-un aranjament de o dubioşenie totală. Ghiţă promitea să investească 75 milioane euro (!!) în grupul de presă falit. De unde? Nimeni nu ştie! Vântu îi oferea cu generozitate suspectă managementul, ştiind bine că ploieşteanul nu reuşise să rupă nici măcar gura Ploieştiului cu managementul necunoscutlui său trust de presă locală...

Stau şi mă gândesc că, extrapolând termenii, putem vedea în „cazul Realitatea” un „caz România” în care „proprietarul” PNL, nemaireuşind să o scoată la capăt, ar preda „managementul” unui tehnocrat oarecare, cu condiţia să poată ciupi de la această „mita” cu care să supravieţuiască ”mogulii” săi centrali şi locali.