L-am întrebat pe dl Ion Iliescu în emisiunea finală de prezentare de miercuri, de la Tele 7abc, dacă ar fi renunţat la candidatura din '96 în condiţiile în care ar fi fost asigurat că peste 4 ani va reveni la putere beneficiind şi de votul Alianţei Civice, care se va încolona disciplinat, sub conducerea Doinei Cornea, Anei Blandiana şi a lui Gabriel Liiceanu, pentru a-l vota ca primul preşedinte din noul mileniu. Domnia sa a zâmbit şi a ezitat să dea un răspuns tranşant. Nu cred, însă, că ma înşel dacă cred că, în sinea sa, această victorie ar putea conta mai mult chiar decât noul mandat, a cărui maximă dificultate o cunoaşte foarte bine. Evident că nu poţi să nu te întrebi ce proces complex s-a petrecut în conştiinţele distinşilor reprezentanţi ai societăţii civile, care vreme de aproape şapte ani şi-au făcut o datorie de onoare din a-l combate pe dl Iliescu pe toate căile şi prin toate mijloacele posibile. Atât de mare a fost rezerva lor faţă de "fostul comunist" Iliescu încât n-au ezitat să prefabrice dintr-un alt "fost comunist", un "om de tip nou", democrat cu acte în regulă şi paşaport naţional spre Europa şi spre lume. Antagonismul Iliescu-Constantinescu a fost vectorul principal al acţiunii politice a segmentului ce-şi asumase sarcina de a gândi pentru întreaga opoziţie, în el propându-se atribute şi definiţii extreme, demonizându-l pe unul şi angelizâdu-l pe altul. Bilanţul dezastruos al celui din urmă, după patru ani în care şi-a dezamăgit crunt mentorii este, în fapt, raţiunea de fond a surprinzătoarei opţiuni în temeiul vechii reţete, este motivul pentru care duminică vor pune ştampila unde nici cu gândul n-au crezut. Vadim este pretextul. Motivul adevărat este Constantinescu. Motivul adevărat este algoritmul. Motivul adevărat este implozia spectaculoasă a partidului creditat cu unicele virtuţi existente în câmpul politicii. Vadim este doar pisica moartă pe care singuri şi-au aruncat-o în curte.