„Guvernul, la fel ca un tâlhar de drumul mare, îi spune omului: „Banii sau viaþa". ªi multe impozite, dacã nu majoritatea, sunt plãtite sub aceastã ameninþare.. E adevãrat, guvernul nu-l pândeºte pe om într-un loc izolat, nu-i sare în faþã din marginea drumului ºi nu începe, cu un pistol în mânã, sã-l buzunãreascã.
Dar tâlhãria nu este din acest motiv mai puþin tâlhãrie: ba este chiar una mult mai miºeleascã ºi mai ruºinoasã. Tâlharul de drumul mare ia doar asupra sa responsabilitatea, primejdia ºi caracterul criminal al propriei acþiuni. El nu pretinde cã emite o revendicare de drept asupra banilor tãi, nici cã intenþioneazã sã-i foloseascã pentru propriul tãu beneficiu. El nu pretinde a fi altceva decât un tâlhar. Nu a dobândit destulã neruºinare pentru a pretinde cã este un simplu "protector" ºi cã ia banii oamenilor, împotriva voinþei lor, doar pentru a-i putea „proteja" pe acei cãlãtori infatuaþi care se simt absolut capabili sã se protejeze singuri sau care nu apreciazã sistemul sãu specific de protecþie. Este un om cu prea mult bun-simþ pentru a avea asemenea pretenþii. Mai mult, dupã ce þi-a luat banii, te lasã sã pleci, aºa cum, dealtfel, þi-ai dori. Tâlharul nu continuã sã te urmãreascã în drumul tãu, împotriva voinþei tale, pretinzând cã este adevãratul tãu „suveran" datoritã „protecþiei" pe care þi-o acordã. El nu continuã sã te „protejeze", comandându-þi sã i te înclini ºi sã-l serveºti; cerându-þi sã faci una ºi interzicându-þi sa faci alta; tâlhãrindu-te din nou ori de câte ori are interesul sau plãcerea sã o facã; ºi etichetându-te drept rebel, trãdãtor sau inamic al þãrii tale ºi ucigându-te dacã îi conteºti autoritatea sau dacã nu-i satisfaci cererile. Este mult prea gentleman pentru a se face vinovat de asemenea imposturi, insulte ºi ticãloºii. Pe scurt, nu încearcã, în afara faptului cã te jefuieºte, sã te transforme într-un sclav ori într-un naiv. Metodele acelor tâlhari ºi ucigaºi ce-ºi spun „guvernãmânt" sunt exact opusul celor ale „tâlharului singuratic".
Aceste rânduri au fost scrise în secolul trecut de cãtre un autor care la aceastã orã este tipãrit în America în tiraje de milioane de exemplare. Numele sãu este Lysander Spooner, iar textul face parte din lucrarea „No Treason". Nu ºtiu cât de mult se potrivesc ideile sale de acum peste o sutã de ani cu realitatea relaþiei stat-cetãþean din America. ªtiu însã cã ele vin ca o mãnuºã realitãþii româneºti a tranziþiei de la socialism la capitalism. Nu pentru cã statul comunist ar fi fost un tâlhar mai cumsecade. Era însã un tâlhar mai ordonat, mai meticulos, mai previzibil ºi cu care ne obiºnuisem sã convieþuim.
Ieºirea din totalitarism ne-a indus, odatã cu iluzia libertãþii, ºi pe aceea a unui nou tip de relaþie. Una bazatã pe sinceritate ºi pe adevãr - în contrast cu dublul standard orwellian al celei trecute în istorie. Cã lucrurile nu stau aºa, o constatãm în fiecare zi în care guvernanþii ne mint, în loc sã ne spunã adevãrul, pentru cã sunt administratori proºti sau prea lacomi pentru a o scoate la capãt. Sindromul „relaxãrii" vine sã confirme în mod nefericit perenitatea clasicilor în aprecierea acestui raport fundamental, fãcându-ne sã regretãm cã în locul miniºtrilor nu se aflã niºte tâlhari sinceri, de genul celor pe care-i descrie Spooner.