Nu știm pe ce s-a bazat - vorba lui Moromete - dl președinte
Emil Constantinescu, atunci când a afirmat că, în sfârșit, justiția a devenit
independentă. Cu atât mai mult sunt tentat să-mi pun această întrebare cu cât,
nu mai departe de acum câteva luni, într-un periplu nordic, tot domnia sa se
plângea de persistența mentalităților comuniste în corpul magistraților. Nu
știu, dar pot să presupun. Pot să presupun că lucrurile care au modificat percepția
domnului președinte sunt în număr de două. Și sunt recente. Primul trebuie să
fie sentința din recursul procesului lui Miron Cozma. Când, după ce judecătorul
Dinu îl cadorisise cu doar 18 luni, completul Curții Supreme a spălat rușinea
cu 18 ani. Nu contează că de la 18 luni la 18 ani - pentru același dosar, conținând
aceleași piese - e o distanță ca de la cer la pământ. Nu contează că, potrivit
acestei sentințe, mineriada din ‘91 apare ca având instigatori, dar nu are
făptuitori. Contează că s-a făcut dreptate. Că instanța a simtit de unde și
încotro bate vântul, acționând în consecință ca o entitate independentă.
Al doilea motiv pentru care dl președinte jubilează la
schimbarea la față a justiției este, ca și primul, tot o sentință: cea din
procesul „Țigareta II”! Și aici, reforma diui Stoica și-a spus din plin
cuvântul. Au fost condamnați la ani grei de temniță șoferii, manipulanții și
toți trepădușii din afacere, Truțulescu - datorită spiritului său de cooperare
- a scăpat ieftin. A fost condamnat pentru ce n-a spus. Iar Suciu achită singur
nota de plată pe care ar fi trebuit să o împartă cu generalul Bucșe. Dar, oare,
poți să iei ditamai generalul din toiul cursurilor Colegiului Național de
Apărare și să-l bagi la zdup fără să arunci o pată pe obrazul armiei? Nu poți!
Mai ales că, pe parcursul procesului, a fost și avansat.
Dar, la urma-urmei, acestea sunt simple fabulații de oameni
care nu vor să vadă adevărata față a lucrurilor.