Nu ºtim pe ce s-a bazat - vorba lui Moromete - dl preºedinte
Emil Constantinescu, atunci când a afirmat cã, în sfârºit, justiþia a devenit
independentã. Cu atât mai mult sunt tentat sã-mi pun aceastã întrebare cu cât,
nu mai departe de acum câteva luni, într-un periplu nordic, tot domnia sa se
plângea de persistenþa mentalitãþilor comuniste în corpul magistraþilor. Nu
ºtiu, dar pot sã presupun. Pot sã presupun cã lucrurile care au modificat percepþia
domnului preºedinte sunt în numãr de douã. ªi sunt recente. Primul trebuie sã
fie sentinþa din recursul procesului lui Miron Cozma. Când, dupã ce judecãtorul
Dinu îl cadorisise cu doar 18 luni, completul Curþii Supreme a spãlat ruºinea
cu 18 ani. Nu conteazã cã de la 18 luni la 18 ani - pentru acelaºi dosar, conþinând
aceleaºi piese - e o distanþã ca de la cer la pãmânt. Nu conteazã cã, potrivit
acestei sentinþe, mineriada din ‘91 apare ca având instigatori, dar nu are
fãptuitori. Conteazã cã s-a fãcut dreptate. Cã instanþa a simtit de unde ºi
încotro bate vântul, acþionând în consecinþã ca o entitate independentã.
Al doilea motiv pentru care dl preºedinte jubileazã la
schimbarea la faþã a justiþiei este, ca ºi primul, tot o sentinþã: cea din
procesul „Þigareta II”! ªi aici, reforma diui Stoica ºi-a spus din plin
cuvântul. Au fost condamnaþi la ani grei de temniþã ºoferii, manipulanþii ºi
toþi trepãduºii din afacere, Truþulescu - datoritã spiritului sãu de cooperare
- a scãpat ieftin. A fost condamnat pentru ce n-a spus. Iar Suciu achitã singur
nota de platã pe care ar fi trebuit sã o împartã cu generalul Bucºe. Dar, oare,
poþi sã iei ditamai generalul din toiul cursurilor Colegiului Naþional de
Apãrare ºi sã-l bagi la zdup fãrã sã arunci o patã pe obrazul armiei? Nu poþi!
Mai ales cã, pe parcursul procesului, a fost ºi avansat.
Dar, la urma-urmei, acestea sunt simple fabulaþii de oameni
care nu vor sã vadã adevãrata faþã a lucrurilor.