Ziarul personal Octavian Andronic
11 Dec 2023 - 17:21
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Pe mine nu m-a interesat funcția de primar. Dacă era, ajungeam senator!

-- Giovanni Becali, procurator

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 28 aprilie 2006 Nr: 1729

Pe Hayssam l-a eliberat Parchetul!

de Octavian Andronic

O situație fără precedent a intervenit deunăzi în justiția românească: un acuzat de terorism a fost eliberat, din motive de sănătate! Și nu oricum: ci la cererea procurorului! Omar Hayssam a fost, până în urmă cu un an, un prosper om de afaceri, care s-a bucurat de sprijinul unor personaje marcante din guvernele succesive de până în 2004. În timpul mandatului lui Năstase, în special, Hayssam a avut succes în achiziționarea spectaculoasă a câtorva obiective scoase la privatizare. A devenit chiar membru PSD, fiind și unul dintre sponsorii partidului în ultima campanie electorală. Nu e de mirare că a intrat în colimatorul noii puteri care și-a asmuțit organele de control pe urmele afacerilor sale. Aflat la înghesuială, Hayssam a recurs la o soluție pe cât de bezmetică, pe atât de lipsită de șanse de succes. Conform unor surse care nu au fost făcute încă publice (abia peste vreo 40 de ani vom afla) s-a ajuns la concluzia că Hayssam este cel care a pus la calea răpirea jurnaliștilor români în Irak, în scopul de a se erija în salvatorul lor. S-au vehiculat mai multe variante legate de cum ar fi trebuit să procedeze acesta, să plece personal în Irak și să negocieze cu răpitorii sau să dea el banii (circa 4 milioane de dolari), obținând în schimb recunoștința autorităților și iertarea de păcatele economice și politice. Cert este că în Irak lucrurile s-au complicat și au scăpat de sub control, Hayssam fiind arestat pe baza suspiciunii ce a fost făcută cunoscută publicului de către cancelaria prezidențială. Ceva mai târziu, după eliberarea jurnaliștilor, chiar președintele Băsescu a lansat un avertisment public la adresa medicilor care și-ar fi asumat riscul de a-i oferi lui Hayssam justificări medicale, după o rețetă care a funcționat cu succes. În această amenințare stă cheia întregului 'caz Hayssam'. Deși boala acestuia a fost și este reală - el fiind operat de cancer la colon - iar situația sa s-a înrăutățit încontinuu, instanța a refuzat cu obstinație să-l pună în libertate. Timorați, medicii n-au avut curajul să dea un verdict clar, iar judecătorii - asupra cărora s-au făcut presiuni constante - au ignorat evidența faptului că învinuitul era adus cu salvarea și cu perfuzii, nefiind în stare să se țină pe picioare, și l-a trimis înapoi în arest. Abia după ce o comisie internațională a reclamat această situație de rău tratament, s-a dat de undeva semnalul prin care însuși procurorul anchetator a cerut punerea în libertate. Nu am să mă pronunț asupra vinovăției lui Hayssam. E treaba parchetului, să aducă dovezi clare și a completului de judecată să încadreze faptele. Vreau doar să spun că modul în care a fost gestionat acest caz ridică grave suspiciuni în legătură cu independența reală a justiției și cu bunul simț al slujitorilor săi. Ceea ce i s-a întâmplat lui Hayssam - condamnat deja de soartă - a fost un gest de cruzime și de indiferență față de viața unui om.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie