În sfârșit, s-ar putea spune, Emil Constantinescu este ascultat! Ceea ce nu s-a prea întâmplat de patru ani, cât a avut probleme de comunicare și cu Ciorbea, și cu Vasile, oarecum cu Isărescu, dar în special cu partidele pe care le adunase sub pulpana sa electorală (sau care-l adunaseră pe el!) Cine-l ascultă? Nu vă pripiți: nici țărăniștii (care nu-l mai recunosc a fi de-al lor), nici liberalii (care i-au dat primii șutul) și nici foștii colaboratori. Ci
autoritățile, pe care le și reclamă fostul președinte pe la Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaților. Dar, în loc să fie bucuros că, în sfârșit, îl ascultă cineva, Emil Constantinescu este foarte supărat. O supărare mai veche - încă de prin ianuarie a mai sesizat SRI-ul și Parchetul General, adică exact pe aceia care, la o adică, ar avea dreptul (legal) să-l asculte. Și, în loc de măsuri concrete, a primit răspunsuri vagi prin care i se comunica doar în ce situații s-ar putea întâmpla așa ceva. Hai să zicem că și SRI-ul, și Parchetul ascund adevărul. Și că telefoanele lui Emil sunt ascultate. Ce-ar putea să afle băieții cu căști la urechi? De ce și-ar pierde vremea și ar irosi echipamente și materiale (plătite și din buzunarul lui Emil Constantinescu)? Să afle ce pietre s-au mai recoltat din expediția nefericită din Chile? Sau cât de nerecunoscători sunt foștii săi colaboratori care nu se mai obosesc nici să-l întrebe de sănătate? Hotărât lucru, dacă dl Constantinescu are dreptate cei care-l ascultă ar trebui aspru pedepsiți. Pentru prostie. Pentru cheltuială inutilă. Pentru stupiditate. Nu știu ce ar putea gândi aceștia, dar nu există nici un motiv pentru care ex-locatarul de la Cotroceni să nu poată rosti cu voce tare și cu reporterii în fața sa, ceea ce ar spune cuiva la telefon. Fie acesta și Mugur Ciuvică. |