Venit la cârma naționalei argentiniene după eșecurile în serie de la Campionatul Mondial de fotbal, desfășurat anul trecut în Statele Unite, fostul internațional Daniel Pasarella a introdus câteva reguli stricte pentru calitatea de membru. În opinia sobrului antrenor, fiecare candidat la un post în națională trebuie să treacă un examen care să ateste că nu e consumator de droguri - pentru ca experiența Maradona să nu se mai repete. De asemenea, din recuzita personală vor fi excluse părul lung și cerceii în urechi. Iar pentru ca provocarea să fie completă, jucătorii din națională vor purta, obligatoriu, echipamentul "civil" în cursul turneelor și al meciurilor oficiale, în afara terenului: costum de haine și cravată. O repetiție generală a acestei exigențe a avut loc săptămâna trecută, la întâlnirea amicală cu Bulgaria, când spectatorii de la Mendoza au avut în față o tânără echipă argentiniană ce a încercat să strălucească prin îndemânare și talent și nu prin excese de coafură sau de echipament. Pasarella însuși a apărut pe teren - în ciuda celor aproape 30 de grade - în costum la "trei ace" și cu cravata de rigoare.
Evident, măsurile lui Pasarella au stârnit comentarii. Si o undă de revoltă. Pornită chiar de la fostul international Maradona, care a afirmat, în fata ziariștilor, că aceste lucruri constituie o încălcare a drepturilor omului. "OK - a zis Pasarella - așa este, dar cine vrea să joace în națională trebuie să o respecte!". Primul care a acceptat "dictatura" lui Pasarella a fost internaționalul Batistuta, de la Fiorentina. Confirmând faptul că, uneori cel puțin, bunul simț trebuie să prevaleze în fața unor dubioase "drepturi ale omului"... |