Dl Iliescu a declarat, în ultima emisiune 'Starea Naţiunii', că nu s-a simţit incomodat de haina, uneori cam strâmtă, de preşedinte, croită cu ochii şi cu gândul la cel care făcuse din cea mai înaltă poziţie în stat un simbol al absolutismului comunist. Domnia sa nu pledează pentru modificarea Constituţiei, în sensul lărgirii atribuţiilor prezidenţiale, considerând, că în acest fel urmaşii săi îşi pot îndeplini misiunea, feriţi fiind de tentaţiile abuzului de putere.În mod evident, modelul ales de 'părinţii' mai mult sau mai puţini legitimi ai Constituţiei României este unul la jumătatea drumului între puterile depline ale unui preşedinte american, de exemplu, care este şi şef al Guvernului, şi unul german sau italian, care este aproape decorativ. Mulţumirea - relativă - a dlui Iliescu vine din faptul că prin personalitatea sa şi prin autoritatea morală pe care a deţinut-o a putut să exercite o influenţă reală asupra celorlalte puteri ale statului, fără să depăşească limitele formale impuse de Constituţie, ceea ce dl Constantinescu n-a reuşit, practic din acelaşi motiv.În mod la fel de evident, românii aşteaptă, în general, ceva mai mult de la preşedinte pe care, în virtutea unui exerciţiu istoric, îl consideră răspunzător pentru orice măsură ce ar trebui luată pentru îndreptarea unor stări de lucruri şi, din acest punct de vedere, rezidă o contradicţie evidentă cu precizările din Constituţia votată recent. Aceste dificultăţi vor ieşi, cu siguranţă, în evidenţă mai mult decât până acum, indiferent cine va fi viitorul locatar al Cotrocenilor, pentru că nici unul dintre cei trei posibili ocupanţi principali nu corespunde, caracterial şi afectiv, tipului 'Iliescu'. De aceea, cred că competiţia acerbă declanşată pentru ocuparea acestui post este disproporţionată faţă de importanţa reală pe care o are acesta. Nu există îndoială că miza principală o reprezintă votul legislativ. Cu toate acestea privirile publicului şi ale politicienilor par să ignore această zonă aţintindu-se, aproape nefiresc, către fotoliul pe care urmează să-l părăsească dl Iliescu. Este primul paradox. Al doilea vine din faptul că, deşi par angajaţi cu toate forţele şi ambiţiile în acest proces, nici Năstase, nici Băsescu şi nici chiar Vadim nu sunt, de fapt, prea interesaţi de acest post care nu se prea potriveşte nici cu stilul, nici cu ambiţiile şi nici cu imaginea lor publică.Este foarte posibil ca, la jumătatea lui decembrie să asistăm la instalarea unui preşedinte care nu va fi foarte mulţumit de victoria obţinută. O victorie care îl va scoate, practic, în afara jocului, pentru următorii cinci ani.