Într-o dimineaţă urâtă de primăvară, badea Ovid al lu'Muşetescu din satul Tranziţia, comuna Reforma se trezi cu partea dorsală în sus, după un vis populat cu personaje sinistre de felul lui McNutt, Zdenek Zemek şi Mittal. Îşi puse nişte târlici în picioare şi ieşi prin zloata din ograda fepeseului, îndreptându-se spre grajdul din care se auzea mugetul tragic al Joianei. În podul grajdului - pic de fân! Badea Ovid se uită lung la vită, vita la dânsul ca la gardul nou al vecinilor… şi-i veni ideea: "Gata! S-a terminat! Te privatizez!" Se îmbrăcă cu ce-avea mai bun prin casă - nişte blugi turceşti, o geacă bulgărească şi o pălărie albaneză şi porni spre Obor. Oborul de vite din marginea târgului. În târg, lume multă, animale puţine. Băgători de seamă şi ţepari. Investitori mici şi mijlcii. De strategici nici urmă. Cel puţin aparent. Căci… Un tip se apropie de badea Ovid, măsurându-l din cap până-n picioare. - De vânzare? - întreabă el. - Io nu. Vaca. Da' n-o vând. O privatizez. - Cât ceri pe ea? - Cât ai? - Mai nimic! - Bun. Dă-i încoace pentru prima rată. Restul ţi le-oi eşalona eu. - Da lapte dă? - Ioc. N-a mai dat de vreo doi ani! - Da' de carne-i bună? - Cum să fie bună? N-o vezi, că-i piele şi os! Da de ce'ntrebi? - De curiozitate. Atunci o iau! - Stai aşa: da' cu datoriile cum facem? - Ce datorii? - Păi paguba pe care mi-a creat-o în ultimii ani. Fânul consumat, chiria grajdului, energia. Aerul condiţionat. CAS-ul. - Şi cât sunt astea? - Oho-oho! Nici eu nu mai ştiu! - O.K.! Le plătesc. Şi mai şi investesc în ea un milion de dolari în următorii patru ani. Acum pot s-o iau? - Nu încă! Cum facem cu personalul? - Care personal? - Păi fii-miu, care era angajat ca îngrijitor. Îi garantezi locul de muncă pe următorii zece ani? Şi indexările de salariu? - Îi garantez! - Atunci e'n regulă! Ia vaca! Aoleu! Când dracu' a dat ortu'popii? Tocmai acum, când să raporteze partidul reuşita privatizării?